Author: Babylon Consult

Conform tradiţiei, ka mate, cea mai cunoscută interpretare a unui dans haka, a apărut în jurul anului 1820, fiind compus de Te Rauparah, pe atunci şef al tribului Ngati Toarangatira (Ngati-Toa), o facţiune a tribului Tainui.
Trăind într-o perioadă tulbure, măcinată de un interminabil război între triburile Tainui şi Waikato, martor al uciderii şi mâncării tatălui său de către rivali, Te Rauparah va deveni unul dintre cei mai temuţi şi mai respectaţi lideri din istoria maori.
Cu toate acestea, dansul care l-a făcut cunoscut în întreaga lume nu vorbeţte despre război şi nici despre victorii răsunătoare. Ka mate este o celebrare a supravieţuirii acestuia în urma unui atac al tribului Waikato.
Conform legendelor, Te Rauparah, încercând să se ascundă de rivalii care îl vânau, cere ajutorul unui al şef de trib, Te Wharerangi.
Deşi neâncrezător la început, acesta este de acord să îl ascundă într-o groapă în care se depozitau kumara (în traducere cartofi dulci), în timp ce Te Rangikoaea, soţia lui Te Wharerangi, urma să se aşeze deasupra gropii pentru a nu trezi bănuiala atacatorilor.
Acesta este momentul în care, Te Rauparah va compune celebrul Ka Mate:
Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora!
Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora!
În traducere din limba neozeelandeză
Voi muri! Voi muri! Trăiesc! Trăiesc!
Haka în cultura maori
Interpretarea dansului ritual Ka Mate într-o manieră războinică, de către echipa naţională de rugby a Noii Zeelande, a produs impresia falsă că haka reprezintă un ritual executat înaintea bătăliilor. Deşi există şi astfel de manifestări în cultura maori, haka este privit mai mult ca un dans de întâmpinare a oaspeţilor importanţi, de comemorare a unor evenimente importante sau, pur şi simplu, pentru amuzament.
Haka nu este executat numai de barbati, aşa cum se credea, ci există dansuri special compuse pentru femei, grupuri mixte sau chiar pentru copii.
Dansul ritual era interpretat de către războinici înaintea bătăliilor. Dansurile rituale se numeau peruperu, iar interpretarea acestora avea scopul de a invoca zeul războiului (în limba maori Tumatauenga), pentru a intimida adversarii şi pentru a întări încrederea războinicilor în propriile forte. Astfel de haka (în traducere dansuri rituale) erau însoţite de o serie de gesturi considerate ameninţătoare ca scoaterea limbii, lovirea corpului cu braţele, arătarea dinţilor sau contorsionarea feţei în grimase înfricoşătoare, obicei păstrat şi perpetuat de rugbyştii neo-zeelandezi.
Daca Haka nu era executat la unison de către războinici se credea că sorţii bătăliei sunt potrivnici. Mulţi dintre bărbaţii maori, cuprinşi de frenezia dansului, se aruncau goi în mijlocul luptei, scopul declarat al oricărui război fiind anihilarea totală a adversarului astfel încât să nu mai existe nimeni care să se poata răzbuna.
Haka în lumea sporturilor
Interpretat de către selecţionata neozeelandeză pentru prima oară în 1884, cu ocazia unui turneu în Australia, haka a devenit rapid un simbol al acestei echipe, fiind păstrat până în prezent.
În 1888-1889, reprezentativa Noii-Zeelande va fi prima echipă dintr-o colonie care va efectua un tur al Marii Britanii, moment în care haka devine un success pe plan internaţional. Cu toate acestea, nu se ştie sigur nici astăzi dacă dansul executat de rugbyşti a fost celebrul Ka Mate sau o alta formă de haka.
Într-un alt turneu, cel din 1905, echipa naţională a Noii Zeelande este denumită pentru prima oară All Blacks, datorită echipamentului complet negru, alegându-se şi cu porecla The Originals (în traducere Originalii). Douăzeci de ani mai tarziu, în 1925, cu ocazia unui turneu realizat în Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Canada, echipa va primi denumirea de Invincibles (în traducere Invincibilii), încântând spectatorii atât prin frumuseţea jocului cât şi prin tradiţionalul haka executat înaintea fiecărui meci.
Inconfundabilul Ka Mate a căpătat forma războinică de astăzi odată cu iniţiativa fostului căpitan All Blacks din perioada 1985-1990, Wayne Buck Shelford, cel care le-a cerut coechipierilor să asiste la o demonstraţie haka oferită de 400 de studenti neo-zeelandezi.
Interpretarea acestora avea să fie preluată şi de sportivi şi a fost păstrată până în prezent.
Noua Zeelandă nu este singura ţară în care tradiţia haka a fost preluată de echipa naţională de rugby. Diferite ritualuri războnice au fost preluate şi de celelalte ţări cu populaţie predominant maori; Fiji (cu o varianta locală a haka numită Cibi), Samoa (Siva Tau) şi Tonga ( Kailoa), ele bucurându-se de un mare success în rândul publicului.