Posted on

Cine iubeşte de Ziua Îndrăgostiţilor?

Ziua Îndrăgostiţilor, o zi specială dedicată dragostei, este sărbătorită peste tot în lume sub diferite nume sau la diferite date calendaristice. Între toate acestea, ziua de 14 februarie a devenit sărbătoarea internaţională a iubirii, fiind sărbatorită şi în ţările în care exista deja un omolog al Sfântului Valentin. Considerată echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin, Dragobetele simbolizează sărbătoarea dragostei în tradiţia românească, fiind sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea este numită astfel dupa un personaj din folclorul românesc, Dragobetele fiind fiul Babei Dochia. Deşi aveau o sărbătoare a iubirii, românii au importat de câţiva ani încoace Valentine’s Day care a ajuns să se bucure de o popularitate mai mare decât tradiţiile de Dragobete. În Japonia, de Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14 februarie, fetele oferă băieţilor ciocolată neagră şi, o lună mai târziu, băietii întorc favorul, oferindu-le fetelor ciocolată albă în Ziua Albă (14 martie). InTurcia, echivalentul Sfantului Valentin este Sfantul Gregor, traducandu-se in Ziua Inimilor Dragi/Dulci, sarbatorita pe 17 februarie, iar in Tara Galilor locuitorii sarbatoresc pe data de 25 ianuarie pe Sfantul patron al indragostitilor, Sf. Dwynwen. În Brazilia, Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte în mod tradiţional pe data de 12 iunie, cu o zi înainte de Sfântul Anton, protectorul căsătoriilor, obiceiurile fiind aceleaşi, îndrăgostiţii oferindu-şi diverse cadouri, între care ciocolată şi flori. Columbienii sărbătoresc Ziua Îndrăgostiţilor în ce-a de-a treia vineri şi sâmbătă a lunii septembrie, numind-o Ziua iubirii şi a prieteniei. Aici, o tradiţie foarte populară este cea potrivit căreia fiecare participant îşi alege un prieten căruia îi face un cadou secret. În Suedia se sărbătoreşte din anul 1960, fiind numită “Ziua tuturor inimilor”.Conform unui proverb suedez care spune că Sfântul Valentin aduce “cheile rădăcinilor”, 14 februarie este ziua în care florile şi plantele încep să crescă, ziua în care încep lucrările agricole şi deasemenea, se spune că păsările se căsătoresc în această zi. În Marea Britanie circulă povestea potrivit căreia în Norfolk, un personaj numit Jack Valentin împărţea copiilor dulciuri şi cadouri, ciocănind şi lăsându-le la uşa din spatele casei. Danemarca şi Norvegia sărbătoresc pe 14 februarie Valentinsdag, în timp ce în Finlanda se sărbătoreşte la aceeaşi dată “Ziua Prietenului”. În Slovenia, ziua iubirii se sărbătoreşte tradiţional pe 12 martie, fiind ziua Sf. Gregor.]]>

Posted on

Ce nu ştiai despre Crăciun

Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl ştim astăzi. De-a lungul timpului au existat multe controverse în jurul acestei sărbători. Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl stim astăzi. A devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea, dar nu existau obiceiuri ca împodobitul brazilor sau colindatul, care a fost chiar interzis pe vremuri.  Această sărbătoare are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile tradiţii sau cu altele, împrumutate. Multe dintre ele au apărut însă cu mult înainte de naşterea lui Iisus. Atmosfera Sărbătorilor a fost de multe ori o muză pentru nenumăraţi artişti care au evocat-o sub diverse forme. Atunci când vorbeşti despre Crăciun, vorbeşti despre fericire, pace şi speranţe pentru mai bine. Am făcut o selecţie a celor mai interesante informaţii despre Crăciun, pe care vi le oferim în locul clasicelor urări specifice Sărbătorilor, pe care probabil le aşteptaţi an de an din partea celor dragi.

  • Ajunul Crăciunului în Japonia este ziua în care se consumă carne de pui şi prăjituri cu căpşuni.
  • În 1647 parlamentul britanic a aprobat o lege conform căreia Crăciunul era considerat ilegal. Oliver Cromwell considera că această sărbătoare şi tradiţiile specifice sunt imorale, de aceea le-a interzis. Crăciunul a fost legalizat din nou în 1660, când Cromwell a pierdut puterea în stat.
  • Franklin Pierce a fost primul preşedinte american care a decorat un brad de Crăciun în incinta Casei Albe.
  • Becurile colorate pentru împodobirea bradului de Crăciun au fost utilizate pentru prima dată în 1850.
  • Bradul de Crăciun oficial al americanilor se află în parcul naţional King’s Canyon din California. Copacul, un sequia a cărui înălţime ajunge la 90 de metri a fost recunoscut în mod oficial simbol al Crăciunului în anul 1925.
  • Cel mai popular colind de Crăciun este “White Christmas”, în versiunea căntată de Bing Cosby. “Silent Night” este cel mai cântat colind şi a fost scris în 1818 de pastorul austriac Joseph Mohr. “Jingle Bells” a fost scris iniţial pentru celebrarea zilei Recunoştinţei, în 1857.
  • În Japonia este lipsă de politeţe să trimiţi felicitări de Crăciun de culoare roşie, din moment ce scrisorile de deces sunt de culoare roşie.
  • În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.
  • În Evul Mediu, o mâncare tradiţională de Crăciun se numea Cap de urs. Obiceiul a început după ce în ziua de Crăciun un urs a atacat un student care s-a salvat îndesând pe gâtul ursului o carte cu scrierile lui Aristotel. Ursul s-a înecat atât de tare încât a murit iar studentul i-a tăiat capul şi l-a dus ca trofeu înapoi la colegiu.
  • În America există oraşe ale căror nume sunt corelate cu sărbătoarea Naşterii Domnului: Santa Claus în Arizona & Indiana, Noel în Missouri şi Christmas în Arizona & Florida.
  • În Marea Britanie, primul brad de Crăciun a fost împodobit în 1834, atunci când Regina Victoria l-a adus pe Prinţul Albert la Castelul Windsor. Prinţul, de origine germană, a dus cu el tradiţia împodobirii bradului şi a colindelor de Crăciun.
  • În Franţa se obişnuieşte să se ardă o crenguţă de măslin înainte de începerea cinei de Crăciun.
  • La originea Crăciunului stau sărbătorile păgâne romane, saturnaliile desfăşurate în luna decembrie. La petrecerile anuale date în cinstea lui Saturn, ce se transformau adesea în orgii, participau toţi romanii, cu excepţia adevăraţilor creştini.
  • Tradiţia împodobirii bradului de Crăciun este de origine germană. Se presupune că încă din anul 200 d. Hr. bradul reprezintă un simbol al Crăciunului. Dar tradiţia împodobirii bradului datează din secolul al XVII-lea. În Germania, în 1605, un brad a fost ornat pentru a destinde atmosfera “îngheţată” din preajma Crăciunului.
  • În Finlanda, fiecare familie îşi împodobeşte casa pentru Crăciun cu lumânări confecţionate de ei înşişi.
  • În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.
  • Prima felicitare de Crăciun imprimată a fost realizată în anul 1843 la comanda lui Sir Henry Cole. El a comandat realizarea a 1000 de felicitări pe care ulterior le-a trimis persoanelor apropiate, iar o parte au fost vândute la preţul de 1 shilling. Abia după anul 1860 producţia de felicitări a crescut, pentru ca până în 1870 poşta să introducă un timbru special pentru acestea.
Sursa: www.timpultau.roCrăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl ştim astăzi. De-a lungul timpului au existat multe controverse în jurul acestei sărbători. Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl stim astăzi. A devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea, dar nu existau obiceiuri ca împodobitul brazilor sau colindatul, care a fost chiar interzis pe vremuri.  Această sărbătoare are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile tradiţii sau cu altele, împrumutate. Multe dintre ele au apărut însă cu mult înainte de naşterea lui Iisus. Atmosfera Sărbătorilor a fost de multe ori o muză pentru nenumăraţi artişti care au evocat-o sub diverse forme. Atunci când vorbeşti despre Crăciun, vorbeşti despre fericire, pace şi speranţe pentru mai bine. Am făcut o selecţie a celor mai interesante informaţii despre Crăciun, pe care vi le oferim în locul clasicelor urări specifice Sărbătorilor, pe care probabil le aşteptaţi an de an din partea celor dragi.
  • Ajunul Crăciunului în Japonia este ziua în care se consumă carne de pui şi prăjituri cu căpşuni.
  • În 1647 parlamentul britanic a aprobat o lege conform căreia Crăciunul era considerat ilegal. Oliver Cromwell considera că această sărbătoare şi tradiţiile specifice sunt imorale, de aceea le-a interzis. Crăciunul a fost legalizat din nou în 1660, când Cromwell a pierdut puterea în stat.
  • Franklin Pierce a fost primul preşedinte american care a decorat un brad de Crăciun în incinta Casei Albe.
  • Becurile colorate pentru împodobirea bradului de Crăciun au fost utilizate pentru prima dată în 1850.
  • Bradul de Crăciun oficial al americanilor se află în parcul naţional King’s Canyon din California. Copacul, un sequia a cărui înălţime ajunge la 90 de metri a fost recunoscut în mod oficial simbol al Crăciunului în anul 1925.
  • Cel mai popular colind de Crăciun este “White Christmas”, în versiunea căntată de Bing Cosby. “Silent Night” este cel mai cântat colind şi a fost scris în 1818 de pastorul austriac Joseph Mohr. “Jingle Bells” a fost scris iniţial pentru celebrarea zilei Recunoştinţei, în 1857.
  • În Japonia este lipsă de politeţe să trimiţi felicitări de Crăciun de culoare roşie, din moment ce scrisorile de deces sunt de culoare roşie.
  • În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.
  • În Evul Mediu, o mâncare tradiţională de Crăciun se numea Cap de urs. Obiceiul a început după ce în ziua de Crăciun un urs a atacat un student care s-a salvat îndesând pe gâtul ursului o carte cu scrierile lui Aristotel. Ursul s-a înecat atât de tare încât a murit iar studentul i-a tăiat capul şi l-a dus ca trofeu înapoi la colegiu.
  • În America există oraşe ale căror nume sunt corelate cu sărbătoarea Naşterii Domnului: Santa Claus în Arizona & Indiana, Noel în Missouri şi Christmas în Arizona & Florida.
  • În Marea Britanie, primul brad de Crăciun a fost împodobit în 1834, atunci când Regina Victoria l-a adus pe Prinţul Albert la Castelul Windsor. Prinţul, de origine germană, a dus cu el tradiţia împodobirii bradului şi a colindelor de Crăciun.
  • În Franţa se obişnuieşte să se ardă o crenguţă de măslin înainte de începerea cinei de Crăciun.
  • La originea Crăciunului stau sărbătorile păgâne romane, saturnaliile desfăşurate în luna decembrie. La petrecerile anuale date în cinstea lui Saturn, ce se transformau adesea în orgii, participau toţi romanii, cu excepţia adevăraţilor creştini.
  • Tradiţia împodobirii bradului de Crăciun este de origine germană. Se presupune că încă din anul 200 d. Hr. bradul reprezintă un simbol al Crăciunului. Dar tradiţia împodobirii bradului datează din secolul al XVII-lea. În Germania, în 1605, un brad a fost ornat pentru a destinde atmosfera “îngheţată” din preajma Crăciunului.
  • În Finlanda, fiecare familie îşi împodobeşte casa pentru Crăciun cu lumânări confecţionate de ei înşişi.
  • În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.
  • Prima felicitare de Crăciun imprimată a fost realizată în anul 1843 la comanda lui Sir Henry Cole. El a comandat realizarea a 1000 de felicitări pe care ulterior le-a trimis persoanelor apropiate, iar o parte au fost vândute la preţul de 1 shilling. Abia după anul 1860 producţia de felicitări a crescut, pentru ca până în 1870 poşta să introducă un timbru special pentru acestea.
Sursa: www.timpultau.ro]]>

Posted on

Ghidul ceaiului

Am văzut că ţi-a plăcut « Povestea ceaiului » şi m-am gândit să îţi împărtăşesc în această ediţie câteva secrete care te vor ajuta să savurezi la maxim ceaiul pregătit acasă. Nu mai intru în capitolul « beneficiile ceaiului asupra sănătăţii » fiindcă sunt convinsă că le-ai auzit peste tot. Mai bine îţi spun ce să faci şi ce să nu faci când îţi prepari un ceai acasă. O să obţii cel mai bun ceai pentru sufletul şi papilele tale gustative. Cum îl păstrezi : Depozitează ceaiul în recipiente ermetice, pentru a-i menţine prospeţimea şi aroma cât mai mult. Ceaiul trebuie ferit de lumină şi umiditate şi orice alţi factori externi care i-ar putea altera aroma. Foloseşte recipiente din metal, dar ai grijă ca acestea să nu pastreze vreo aromă de la ce ai depozitat înainte în ele. Apa : Foloseşte apă rece, proaspată, preferabil filtrată şi ai grijă la temperatura acesteia. O temperatură prea ridicată a apei va da ceaiului un gust amar. Poţi aduce apa la fierbere şi apoi să o lasi la răcit câteva minute. Sau, şi mai simplu, citeşte instrucţiunile de pe ambalaj – majoritatea specifică temperatura optimă de preparare. Compoziţia : Nu exagera cu frunzele. Pentru o cană de 300 de mililitri e mai mult decât suficientă o linguriţă de frunze. Dacă nu ştiai ce e cu gustul acela amar şi aroma dubioasă a ceaiului, ei bine, data viitoare dozează cu grijă frunzele, nu exagera cu cantităţile. Prepararea : Foloseşte un infuzor cât mai spaţios. Şi asta fiindcă unele frunze de ceai îşi pot mări de până la cinci ori dimensiunile în contact cu apa fierbinte. Foloseşte un ceainic cu sită pentru a evita ca frunzele mici care nu rămân pe fundul acestuia să ajungă în cană. Timpul de infuzie : Atenţie la timpul de infuzie. Majoritatea ceaiurilor nu necesită mai mult de 5 minute, dar, din nou, diferă în funcţie de tipul ceaiului. Şi în cazul acesta citirea etichetelor poate deveni cel mai bun aliat în prepararea ceaiului. Şi, bineînţeles, metoda empirică funcţionează până la urmă cel mai bine-din încercări mai mult sau mai puţin fericite.Am văzut că ţi-a plăcut « Povestea ceaiului » şi m-am gândit să îţi împărtăşesc în această ediţie câteva secrete care te vor ajuta să savurezi la maxim ceaiul pregătit acasă. Nu mai intru în capitolul « beneficiile ceaiului asupra sănătăţii » fiindcă sunt convinsă că le-ai auzit peste tot. Mai bine îţi spun ce să faci şi ce să nu faci când îţi prepari un ceai acasă. O să obţii cel mai bun ceai pentru sufletul şi papilele tale gustative. Cum îl păstrezi : Depozitează ceaiul în recipiente ermetice, pentru a-i menţine prospeţimea şi aroma cât mai mult. Ceaiul trebuie ferit de lumină şi umiditate şi orice alţi factori externi care i-ar putea altera aroma. Foloseşte recipiente din metal, dar ai grijă ca acestea să nu pastreze vreo aromă de la ce ai depozitat înainte în ele. Apa : Foloseşte apă rece, proaspată, preferabil filtrată şi ai grijă la temperatura acesteia. O temperatură prea ridicată a apei va da ceaiului un gust amar. Poţi aduce apa la fierbere şi apoi să o lasi la răcit câteva minute. Sau, şi mai simplu, citeşte instrucţiunile de pe ambalaj – majoritatea specifică temperatura optimă de preparare. Compoziţia : Nu exagera cu frunzele. Pentru o cană de 300 de mililitri e mai mult decât suficientă o linguriţă de frunze. Dacă nu ştiai ce e cu gustul acela amar şi aroma dubioasă a ceaiului, ei bine, data viitoare dozează cu grijă frunzele, nu exagera cu cantităţile. Prepararea : Foloseşte un infuzor cât mai spaţios. Şi asta fiindcă unele frunze de ceai îşi pot mări de până la cinci ori dimensiunile în contact cu apa fierbinte. Foloseşte un ceainic cu sită pentru a evita ca frunzele mici care nu rămân pe fundul acestuia să ajungă în cană. Timpul de infuzie : Atenţie la timpul de infuzie. Majoritatea ceaiurilor nu necesită mai mult de 5 minute, dar, din nou, diferă în funcţie de tipul ceaiului. Şi în cazul acesta citirea etichetelor poate deveni cel mai bun aliat în prepararea ceaiului. Şi, bineînţeles, metoda empirică funcţionează până la urmă cel mai bine-din încercări mai mult sau mai puţin fericite.]]>

Posted on

Ştiaţi că…România

  • În 1986 un grup de cercetători români a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului: Peştera Movila, primul ecosistem din lume a cărui viaţă se bazează pe chemosinteză, viaţă fără oxigen?
  • Unul dintre cei mai lungi şerpi din Europa, cunoscut sub numele de “şarpele rău”, trăieşte în zonele din apropierea Deltei Dunării şi este specie protejată la nivel european. Lungimea lui poate ajunge la 1,8 metri, fiind totodată una dintre speciile cele mai agresive, dar a cărei muşcătura nu este veninoasă.
  • Smaranda Brăescu este una dintre primele femei-paraşutist din lume şi deţine mai multe recorduri mondiale în domeniu.
  • Un român, Grigore Briscu (1884-1965), este inventatorul elicopterului şi al motorului rotativ.
  • Ţăranul autodidact Badea Cârţan a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.
  • Bucureşti a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol, în anul 1858.
  • În anul 1885 medicul român Victor Babeş scrie primul tratat de bacteriologie din lume.
  • În anul 1924, Regina Maria participă la prima campanie publicitară de tip endorsment din lume (pentru marca Pond’s).
  • Alexandru Ciurcu construieşte în 1886 prima ambarcaţie cu reacţie din lume.
  • Anghel Saligny construieşte în premieră mondială la Brăila şi la Galaţi silozuri din beton armat (pentru poduri).
  • Românul Henri Coandă construieşte primul avion cu reacţie din lume în anul 1910.
  • România se află în topul primelor 10 ţări din Europa care au introdus automobilul în circulaţia rutieră.
  • În anul 1827 Petrache Poenaru, membru al Academiei Române şi unul dintre organizatorii învăţământului naţional inventează predecesorul stiloului modern, numit “condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se singur cu cerneală”.
  • Numele staţiunii Costineşti vine de la politicianul Emil Costinescu, fost minsitru de Finanţe, care a înfiinţat-o prin colonizarea cu germani pe moşia sa.
  • Insulina, substanţa necesară tratării diabetului, a fost descoperită de către medicul român Nicolae Paulescu. Cu toate acestea, Premiul Nobel a fost acordat pentru descoperirea insulinei altor cercetători, din Occident.
  • Braga este varianta romaneasca a unei bauturi orientale care s-a raspandit in tarile cu influenta otomana.
  • Cuvântul cel mai scurt ce denumeşte o localitate din România este Ip.
  • Cel mai lung cuvânt din DEX are 25 de litere şi este : ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE.
  • Una dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti, mititeii, au fost inventaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orasanu, care a compus lista de bucate într-un mod original.
  • Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.
  • Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.
  • Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania, lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.
  • În timpul vieţii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat “Poesii” (1883) şi îngrijit de criticul Titu Maiorescu.
  • Biserica Neagră din Braşov este cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei.
  • Din punct de vedere geografic România este centrul Europei deoarece distanţa, de 2900 Km, până la Oceanul Atlantic este egală cu distanţa până la Munţii Ural.
  • Cel mai tare spion din istoria României a fost însuşi domnitorul Vlad Ţepeş, unul dintre cavalerii cei mai străluciţi ai Europei secolului XV. Cunoscând la perfecţie limba turcă şi având trăsături orientale, cu faţa smeadă, ochii mari, negri, nasul subţire şi puţin coroiat, părul negru, bogat, putea trece drept un turc de cea mai pură rasă anatoliană.
  • “Castelul din Carpaţi”, al lui Jules Verne, este inspirat din legendele povestite de o româncă, despre misterioasă cetate a lui Vlad Ţepeş.
  • Personajul Coana Chiriţa din operele lui Vasile Alecsandri a existat în realitate şi se numea Anastasia Greceanu, născută în Balş.
  • Primul spectacol cinematografic din România a avut loc la Bucureşti, la data de 27 mai 1896.
  • Turnul Eiffel are în compoziţie oţel de la furnalul din Govajdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara.
  • În 1986 un grup de cercetători români a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului: Peştera Movila, primul ecosistem din lume a cărui viaţă se bazează pe chemosinteză, viaţă fără oxigen?
  • Unul dintre cei mai lungi şerpi din Europa, cunoscut sub numele de “şarpele rău”, trăieşte în zonele din apropierea Deltei Dunării şi este specie protejată la nivel european. Lungimea lui poate ajunge la 1,8 metri, fiind totodată una dintre speciile cele mai agresive, dar a cărei muşcătura nu este veninoasă.
  • Smaranda Brăescu este una dintre primele femei-paraşutist din lume şi deţine mai multe recorduri mondiale în domeniu.
  • Un român, Grigore Briscu (1884-1965), este inventatorul elicopterului şi al motorului rotativ.
  • Ţăranul autodidact Badea Cârţan a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.
  • Bucureşti a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol, în anul 1858.
  • În anul 1885 medicul român Victor Babeş scrie primul tratat de bacteriologie din lume.
  • În anul 1924, Regina Maria participă la prima campanie publicitară de tip endorsment din lume (pentru marca Pond’s).
  • Alexandru Ciurcu construieşte în 1886 prima ambarcaţie cu reacţie din lume.
  • Anghel Saligny construieşte în premieră mondială la Brăila şi la Galaţi silozuri din beton armat (pentru poduri).
  • Românul Henri Coandă construieşte primul avion cu reacţie din lume în anul 1910.
  • România se află în topul primelor 10 ţări din Europa care au introdus automobilul în circulaţia rutieră.
  • În anul 1827 Petrache Poenaru, membru al Academiei Române şi unul dintre organizatorii învăţământului naţional inventează predecesorul stiloului modern, numit “condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se singur cu cerneală”.
  • Numele staţiunii Costineşti vine de la politicianul Emil Costinescu, fost minsitru de Finanţe, care a înfiinţat-o prin colonizarea cu germani pe moşia sa.
  • Insulina, substanţa necesară tratării diabetului, a fost descoperită de către medicul român Nicolae Paulescu. Cu toate acestea, Premiul Nobel a fost acordat pentru descoperirea insulinei altor cercetători, din Occident.
  • Braga este varianta romaneasca a unei bauturi orientale care s-a raspandit in tarile cu influenta otomana.
  • Cuvântul cel mai scurt ce denumeşte o localitate din România este Ip.
  • Cel mai lung cuvânt din DEX are 25 de litere şi este : ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE.
  • Una dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti, mititeii, au fost inventaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orasanu, care a compus lista de bucate într-un mod original.
  • Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.
  • Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.
  • Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania, lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.
  • În timpul vieţii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat “Poesii” (1883) şi îngrijit de criticul Titu Maiorescu.
  • Biserica Neagră din Braşov este cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei.
  • Din punct de vedere geografic România este centrul Europei deoarece distanţa, de 2900 Km, până la Oceanul Atlantic este egală cu distanţa până la Munţii Ural.
  • Cel mai tare spion din istoria României a fost însuşi domnitorul Vlad Ţepeş, unul dintre cavalerii cei mai străluciţi ai Europei secolului XV. Cunoscând la perfecţie limba turcă şi având trăsături orientale, cu faţa smeadă, ochii mari, negri, nasul subţire şi puţin coroiat, părul negru, bogat, putea trece drept un turc de cea mai pură rasă anatoliană.
  • “Castelul din Carpaţi”, al lui Jules Verne, este inspirat din legendele povestite de o româncă, despre misterioasă cetate a lui Vlad Ţepeş.
  • Personajul Coana Chiriţa din operele lui Vasile Alecsandri a existat în realitate şi se numea Anastasia Greceanu, născută în Balş.
  • Primul spectacol cinematografic din România a avut loc la Bucureşti, la data de 27 mai 1896.
  • Turnul Eiffel are în compoziţie oţel de la furnalul din Govajdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara.
]]>

Posted on

Povestea ceaiului – partea I

Pentru petrecerea unei după-amieze friguroase de toamnă nimic nu este mai potrivit decât o ceaşcă de ceai fierbinte şi o carte bună. Vă prezentăm în continuare câteva informaţii desprinse dintr-o poveste veche de mai bine de 3000 de ani, povestea ceaiului.

Povestea ceaiului

  • Supranumit “aurul verde”, ceaiul merge pe principiul vinului: cu cât e mai vechi, cu atât e mai calitativ, mai apreciat şi implicit mai scump.
  • Cea mai mare parte a ceaiului de mass market (la pliculeţ) se face din părţi mici care rămân din frunzele de ceai după producţia ceaiului “de calitate”, pe când ceaiul “adevărat” se face din bucăţi mari de Frunze, având o aromă mai complexă şi mai profundă. E ca şi cum ai compara mâncarea fast food cu cea de la restaurant. Sau paharele de plastic cu cele de cristal.
  • Ceaiurile de calitate vin din China, Taiwan, India, Japonia sau Sri Lanka. Cea mai mare parte a ceaiului care ajunge în consum se produce pe plantaţii enorme din India şi Sri Lanka, fiind destinat vânzării la scară largă. În ultimii ani, cererea de ceai a depăşit oferta, ceea ce a dus, automat, la creşterea preţului acestuia.
  • Ce e interesant de sesizat e că, chiar dacă există o gramadă de varietăţi de ceai (cele mai cunoscute fiind alb, verde, oolong şi negru), toate provin de la o singură plantă, Camellia Sinensis, diferenţele de arome venind din modalităţile diferite de prelucrare, din tipurile de sol unde e cultivată, din climat şi modul de cultivare.
  • Dacă ceaiul alb este mai scump decât restul (se prepară din bobocii culeşi primăvara) şi ceaiul oolong îl ajunge din urmă la preţ (producerea lui implică metode de procesare deosebite şi o oxidare parţială), ceaiul negru e cel mai disponibil şi accesibil, iar ceaiul verde, căutat pentru antioxidanţii pe care îi deţine şi pentru efectul revigorant.
Plic sau frunze? Povestea ceaiului În 1907, Thomas Sullivan, comerciant american de ceai, începe să distribuie mostre de ceai în plicuri de mătase cu fir, “invenţie” care a prins la public datorită uşurinţei folosirii acestora.  Cu toate astea, abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pliculeţele de ceai cunosc popularitatea, fiind introduse din motive practice: totul era raţionalizat, inclusiv ceaiul. În 1953, compania britanică Tetley  a început să comercializeze ceai la plic, succesul fiind unul fulminant. Cu toate că sunt uşor de folosit, plicurile de ceai nu oferă calitatea frunzelor, fiind produse din “resturile” frunzelor de ceai de calitate. Frunzele întregi sunt practic tăiate şi mărunţite în particule foarte mici (0.2 – 1.5 mm). Principalul dezavantaj al plicurilor este că ceaiul îşi pierde aroma în contact cu aerul.  În plus, frunzele nu au loc să se extindă la infuzie, dată fiind dimensiunea plicurilor.]]>

Posted on

Curiozităţi

În Franţa, se produc aproape 400 de tipuri de brânză, fiecare fiind total diferită de celelalte. Franţa reprezintă prima destinaţie turistică din lume. Baletul a apărut pentru prima dată în Franţa anului 1581. Franţa este cea mai mare ţară producătoare şi consumatoare de carne de iepure. Istoria celebrului Foie Gras începe în jurul lui 2000 i.Hr. Egiptenii au observat că gâştele şi raţele care făceau, în timpul migraţiei, popas pe malul Nilului au ficatul mai mare, mai deschis la culoare şi mai gustos decât în restul anului. Şi-au dat seama că asta se datora faptului că păsările se hrăneau mai bine înainte de a pleca în lung şi obositoarea călătorie. Gustosul ficat gras nu putea fi obţinut decât pentru o scurtă perioadă, aşa că egiptenii au decis să reproducă fenomenul natural de hrănire al păsărilor tot timpul anului. Eroul naţional francez din Primul Război Mondial, Philippe Petain a fost condamnat în 1945 la moarte ca urmare a colaborării cu Germania Nazistă. În Franţa (principalul producător european de praz), se organizează numeroase manifestări de venerare a prazului, denumite „Pioreux Folies”: unde au loc degustări, vânzări speciale, curiozităţi şi spectacole. În Europa, şi mai ales în Franţa, industria parfumurilor a luat amploare sub influenţa parfumierului personal al Caterinei de Medici (Regina a Franţei), Réné. Însă fabricarea esenţelor frumos mirositoare fusese iniţiată cu mult înainte de acesta: reţete de parfum datând din 1221 au fost atribuite călugărilor de la Mânăstirea Sfânta Maria din Florenţa. Turul Franţei la ciclism, creat de către Henri Desgranges, lua start pentru prima oară pe 1 iulie 1903. Conţinea 6 etape şi doar 20 de concurenţi au reuşit să treacă linia de sosire, din cei 60 înscrişi. Marie Curie a fost prima femeie care a primit în anul 1903 Premiul Nobel. Cel mai vechi arbore din Paris este aşa numitul “Robinier de Robin”, de lângă biserica Saint-Julien le Pauvre; a fost plantat în jur de 1660 şi a supravieţuit chiar şi furtunii din 1999 (140.000 de copaci dărâmaţi în Paris). Turnul Eiffel din Paris este construit cu oţel fabricat la Reşiţa dar mai are în compoziţia lui oţel de la furnalul Govasdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara. Puţini sunt cei care ştiu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul Gheorghe Pănculescu. Prima motocicletă a fost desenată şi construită în Franţa în 1869. Pe 3 aprilie 2007, trenul de mare viteză (TGV) din Franţa a atins pe şine viteza record de 574,8 km/h, pe linia ferată ce face legătura între Paris şi estul Franţei.În Franţa, se produc aproape 400 de tipuri de brânză, fiecare fiind total diferită de celelalte. Franţa reprezintă prima destinaţie turistică din lume. Baletul a apărut pentru prima dată în Franţa anului 1581. Franţa este cea mai mare ţară producătoare şi consumatoare de carne de iepure. Istoria celebrului Foie Gras începe în jurul lui 2000 i.Hr. Egiptenii au observat că gâştele şi raţele care făceau, în timpul migraţiei, popas pe malul Nilului au ficatul mai mare, mai deschis la culoare şi mai gustos decât în restul anului. Şi-au dat seama că asta se datora faptului că păsările se hrăneau mai bine înainte de a pleca în lung şi obositoarea călătorie. Gustosul ficat gras nu putea fi obţinut decât pentru o scurtă perioadă, aşa că egiptenii au decis să reproducă fenomenul natural de hrănire al păsărilor tot timpul anului. Eroul naţional francez din Primul Război Mondial, Philippe Petain a fost condamnat în 1945 la moarte ca urmare a colaborării cu Germania Nazistă. În Franţa (principalul producător european de praz), se organizează numeroase manifestări de venerare a prazului, denumite „Pioreux Folies”: unde au loc degustări, vânzări speciale, curiozităţi şi spectacole. În Europa, şi mai ales în Franţa, industria parfumurilor a luat amploare sub influenţa parfumierului personal al Caterinei de Medici (Regina a Franţei), Réné. Însă fabricarea esenţelor frumos mirositoare fusese iniţiată cu mult înainte de acesta: reţete de parfum datând din 1221 au fost atribuite călugărilor de la Mânăstirea Sfânta Maria din Florenţa. Turul Franţei la ciclism, creat de către Henri Desgranges, lua start pentru prima oară pe 1 iulie 1903. Conţinea 6 etape şi doar 20 de concurenţi au reuşit să treacă linia de sosire, din cei 60 înscrişi. Marie Curie a fost prima femeie care a primit în anul 1903 Premiul Nobel. Cel mai vechi arbore din Paris este aşa numitul “Robinier de Robin”, de lângă biserica Saint-Julien le Pauvre; a fost plantat în jur de 1660 şi a supravieţuit chiar şi furtunii din 1999 (140.000 de copaci dărâmaţi în Paris). Turnul Eiffel din Paris este construit cu oţel fabricat la Reşiţa dar mai are în compoziţia lui oţel de la furnalul Govasdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara. Puţini sunt cei care ştiu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul Gheorghe Pănculescu. Prima motocicletă a fost desenată şi construită în Franţa în 1869. Pe 3 aprilie 2007, trenul de mare viteză (TGV) din Franţa a atins pe şine viteza record de 574,8 km/h, pe linia ferată ce face legătura între Paris şi estul Franţei.]]>

Posted on

Dansează ca un adevărat italian: Tarantella şi Saltarello

Tarantella este o familie de dansuri tradiţionale, distribuite în special în regiunile din sudul Italiei (Sicilia, Basilicata, Calabria, Molise şi Puglia). Astăzi, tradiţia acestui dans se mai păstrează doar în câteva regiuni. Tarantella se poate dansa în pereche (nu neapărat bărbat şi femeie), în două perechi sau în cerc. Se aseamăna cu dansurile populare româneşti. Numele de Tarantella vine, cel mai probabil, de la “taranta”, cuvânt folosit într-un dialect din regiunile de sud ale Italiei ce corespunde cuvântului “la tarantola” (nume ce indică diferite specii de păianjen). Numele dansului ar putea avea legătura şi cu specia Lycosa tarentula,un păianjen veninos întâlnit în Europa Meridională. Este foarte posibil ca dansul Tarantella să fie legat în mare parte de vindecarea unei muşcături a acestui păianjen. Cine era muşcat sau credea că a fost muşcat apela la o terapie prin acest dans ce provoca o expulsie a veninului prin transpiraţie. Nu toate formele de dans erau legate de acest fenomen.Se dansa şi cu ocazia sărbătorilor religioase, la botezuri, căsătorii, în semn de bucurie. Unii istorici atribuie oraşului Taranto originea acestui dans care în antichitate era denumit Tarantedde. Saltarello este un dans tipic regiunilor din centrul Italiei : Lazio , Marche, San Marino, Umbria, Abruzzo – unde este numit  Saltarella – şi Molise. Saltarello , după cum indică şi numele , este un dans săltat. Saltul era modul spontan şi natural în care poporul îşi exprimă bucuria după o extenuantă zi la munca câmpului. Sărind şi învârtindu-se unul în jurul celuilalt, dansatorii exprimau rând pe rând iubirea , gelozia şi disperarea , bucuria şi durerea ; în cele din urmă dansatorul îngenunchea pentru a se ruga la aleasa sa care se apropia încet, încet, dansând; şi când şi ea se închina cu un surâs ca şi cum ar oferi sărutul mult aşteptat , dansatorul se ridica cu o mişcare rapidă şi, cu alte câteva salturi uşoare, încheia acest dans asemănator Tarantellei din regiunile de sud ale Italiei.

Tarantella este o familie de dansuri tradiţionale, distribuite în special în regiunile din sudul Italiei (Sicilia, Basilicata, Calabria, Molise şi Puglia). Astăzi, tradiţia acestui dans se mai păstrează doar în câteva regiuni. Tarantella se poate dansa în pereche (nu neapărat bărbat şi femeie), în două perechi sau în cerc. Se aseamăna cu dansurile populare româneşti. Numele de Tarantella vine, cel mai probabil, de la “taranta”, cuvânt folosit într-un dialect din regiunile de sud ale Italiei ce corespunde cuvântului “la tarantola” (nume ce indică diferite specii de păianjen). Numele dansului ar putea avea legătura şi cu specia Lycosa tarentula,un păianjen veninos întâlnit în Europa Meridională. Este foarte posibil ca dansul Tarantella să fie legat în mare parte de vindecarea unei muşcături a acestui păianjen. Cine era muşcat sau credea că a fost muşcat apela la o terapie prin acest dans ce provoca o expulsie a veninului prin transpiraţie. Nu toate formele de dans erau legate de acest fenomen.Se dansa şi cu ocazia sărbătorilor religioase, la botezuri, căsătorii, în semn de bucurie. Unii istorici atribuie oraşului Taranto originea acestui dans care în antichitate era denumit Tarantedde. Saltarello este un dans tipic regiunilor din centrul Italiei : Lazio , Marche, San Marino, Umbria, Abruzzo – unde este numit  Saltarella – şi Molise. Saltarello , după cum indică şi numele , este un dans săltat. Saltul era modul spontan şi natural în care poporul îşi exprimă bucuria după o extenuantă zi la munca câmpului. Sărind şi învârtindu-se unul în jurul celuilalt, dansatorii exprimau rând pe rând iubirea , gelozia şi disperarea , bucuria şi durerea ; în cele din urmă dansatorul îngenunchea pentru a se ruga la aleasa sa care se apropia încet, încet, dansând; şi când şi ea se închina cu un surâs ca şi cum ar oferi sărutul mult aşteptat , dansatorul se ridica cu o mişcare rapidă şi, cu alte câteva salturi uşoare, încheia acest dans asemănator Tarantellei din regiunile de sud ale Italiei.]]>

Posted on

Ştiaţi că primăvara…

După luni de numărat zilele ca în armată, AMR-uri cu liniuţe verticale tăiate în fiecare duminică de una groasă, roşie, orizontală, a venit, în sfârşit, primăvara! Soarele bate în monitoare, gardurile vii înverzesc, au apărut tonete de îngheţată pe străzi. Am primit mărţişoare şi flori, iar acum supermarketurile sunt pline de iepuraşi de ciocolată, vopseluri pentru ouă, autocolante cu sclipici. Iubim primăvara, dar o cunoaştem oare cu adevărat?

Ştiaţi că…
  • Primăvara începe oficial abia pe 20-21 martie, când are loc echinocţiul de primăvară? Ziua ajunge să fie egală cu noaptea, după lupta cu întunericul care a durat o iarnă-ntreagă. Dupa 21 martie ziua creşte în defavoarea nopţii până pe 21 iunie, când are loc solstiţiul de vară.
  • Astenia de primăvară, adică o stare de apatie, indispoziţie, oboseală sau, dimpotrivă, de nelinişte şi agitaţie, nu este recunoscută oficial de comunitatea medicală? Cu toate acestea, statistic vorbind, 60% dintre români îi resimt efectele anual. Tratamentele care şi-au dovedit eficienţa cel mai mult sunt şi cele mai simple: consumul de lichide şi aromoterapia.
  • Cu totii ştim că Paştele “cade” în fiecare an în altă zi, însă ştiaţi cum se calculează aceasta? Paştele se sărbătoreşte în prima duminică de după prima noapte cu lună plină din primăvară. Primăvara care începe la echinocţiu!
  • Iepuraşii şi ouăle colorate reprezintă fertilitatea? Toate civilizaţiile creştine asociază Paştelui tradiţii reminiscenţe din perioada precreştină, când, în loc de Paste, se sarbatorea venirea primaverii: calda si fertila. Astfel, avem iepurasi si ouă colorate – pentru că pământul să dea rod iar familiile să se mărească, mâncăm preparate din miel – tradiţie aparţinând Paştelui evreiesc, iar băieţii stropesc fetele cu apă de fântână sau, mai nou, cu parfum, ca să se purifice odată cu înnoirea anului.
După luni de numărat zilele ca în armată, AMR-uri cu liniuţe verticale tăiate în fiecare duminică de una groasă, roşie, orizontală, a venit, în sfârşit, primăvara! Soarele bate în monitoare, gardurile vii înverzesc, au apărut tonete de îngheţată pe străzi. Am primit mărţişoare şi flori, iar acum supermarketurile sunt pline de iepuraşi de ciocolată, vopseluri pentru ouă, autocolante cu sclipici. Iubim primăvara, dar o cunoaştem oare cu adevărat?

Ştiaţi că…
  • Primăvara începe oficial abia pe 20-21 martie, când are loc echinocţiul de primăvară? Ziua ajunge să fie egală cu noaptea, după lupta cu întunericul care a durat o iarnă-ntreagă. Dupa 21 martie ziua creşte în defavoarea nopţii până pe 21 iunie, când are loc solstiţiul de vară.
  • Astenia de primăvară, adică o stare de apatie, indispoziţie, oboseală sau, dimpotrivă, de nelinişte şi agitaţie, nu este recunoscută oficial de comunitatea medicală? Cu toate acestea, statistic vorbind, 60% dintre români îi resimt efectele anual. Tratamentele care şi-au dovedit eficienţa cel mai mult sunt şi cele mai simple: consumul de lichide şi aromoterapia.
  • Cu totii ştim că Paştele “cade” în fiecare an în altă zi, însă ştiaţi cum se calculează aceasta? Paştele se sărbătoreşte în prima duminică de după prima noapte cu lună plină din primăvară. Primăvara care începe la echinocţiu!
  • Iepuraşii şi ouăle colorate reprezintă fertilitatea? Toate civilizaţiile creştine asociază Paştelui tradiţii reminiscenţe din perioada precreştină, când, în loc de Paste, se sarbatorea venirea primaverii: calda si fertila. Astfel, avem iepurasi si ouă colorate – pentru că pământul să dea rod iar familiile să se mărească, mâncăm preparate din miel – tradiţie aparţinând Paştelui evreiesc, iar băieţii stropesc fetele cu apă de fântână sau, mai nou, cu parfum, ca să se purifice odată cu înnoirea anului.
]]>