Rusaliile (în traducere în limba latină rosalia), cunoscute şi drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh, reprezintă sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Sărbătorile Pascale.
De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret, împreună cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul; românii mai sărbătoresc şi Sânzienele sau Drăgaica.
Se spune că sufletele celor morţi se întorc printre cei vii în Joia Mare şi se întorc înapoi de Rusalii, iar atunci trebuie să se facă pomeni pentru ca sufletele adormiţilor să se întoarcă în tihnă în locurile de unde vin.
De asemenea, se face legătura şi cu rusalcele, zâne ale apelor, care luau minţile bărbaţilor, care pentru a se feri de acestea purtau frunze de pelin. Peisajul miticului românesc pe perioada verii este locuit de spirite feminine, zâne străvechi ce umblă în cete de 9 şi simbolizează elemente ale mitului cosmic universal. Zânele sunt mesagere ale lumii vechi, ce se grupează în jurul Zânei Mamă.
Rusaliile sunt alungate de Sânziene şi de Căluşari. Alungarea lor este facilitată de Jocul Căluşarilor şi plantele de leac precum busuiocul, pelinul, leuşteanul. Oamenii le pregăresc de asemenea ofrade: cereale, pâine, apă şi lumină. Este, de asemenea, o perioadă importantă de cules a plantelor de leac.
Rusaliile sunt zâne ale verii ce simbolizează schimbări în natură, dar nu şi zâne ale Soarelui. Ele sunt Zâne Bătrâne, parte din lumea celor făcuţi, nu născuţi. Ele sunt fecioare, parte din lumea androgină. Există un bărbat în alaiul căluşarilor care s-a legat să nu vorbească, numit mut şi care aminteşte permanent şi roteşte un simbol falic ca semn că în noua lume un rol important în procreere revine bărbatului, pe care zânele bătrâne nu îl cunosc.
Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii şi plăcut mirositoare. Însoţite de chiuiturile băieţilor, fetele adună “florile de sânziene” şi împletesc cununi sau le strâng în bucheţele, pe care le duc în sat, unde sunt aşezate pe porţi, uşi, ferestre, şuri sau chiar în straturile de legume, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria de puterea forţelor malefice, aducând totodată noroc, sănătate şi belşug (vor înflori ca Sânzienele).
Noaptea, Sânzienele, nişte fete frumoase care trăiesc neştiute în păduri şi câmpii, dansează în horă pentru a aduce belşug hoardelor. La ţară, această zi este respectată cu sfinţenie pentru că, în caz contrar, zânele se fac surate bune cu înrăitele Rusalii sau Iele. Se zice că femeilor care nu ţin tradiţia li se poceşte gura, iar bărbaţii, dacă mint sau fac rău semenilor, pot rămâne fără vlagă în oase sau fără vedere.
Oamenii de la ţară cred că, în această noapte, fetele dansează goale în pădure, iar cel care le vede rămâne mut pentru totdeauna. De Sânziene este interzis spălatul, cusutul ori măturatul.
Tradiţia spune că verbina culeasă în noaptea de Sânziene are efect în farmecele de dragoste. De asemenea, florile de sânziene nu trebuie smulse sau rupte, ci tăiate dintr-o singură lovitură cu cuţitul, timp în care se rostesc versuri speciale.]]>
