Când alegi ca destinaţie Sintra, Portugalia te vei convinge repede că ai facut cea mai bună alegere. Dacă eşti un nonconformist al idelor preconcepute, şi un visător incurabil, cu siguranţă Sintra este destinaţia de vacanţă ideală pentru tine. Situată între Atlantic şi Lisabona, Sintra este un loc cu adevărat unic şi special în care natura şi arhitectura te vor încânta în egală măsură. Odată ajuns aici este imposibil să nu îşi aminteşti de cărţile cu poveşti. Artera principală Avenida da Libertade (în traducere din limba portugheza Aleea Libertăţii) trece prin Piaţa Restauradores şi Piaţa Dom Joao da Camara unde se află moderna gară Rossio, punct ideal de plecare spre Sintra (cadrul Lisabonei permite transport gratuit). Odată ajuns acolo, din gară un autobuz te duce în centru de unde un altul urcă pe serpentine abrupte şi înguste, printre coline bogat împădurite spre Parque da Pena (în traducere din limba portugheza Parcul Pena). Un autocar castelan te duce apoi până la porţile Palatului Naţional de la Pena. (Cardul Lisabonei oferă reduceri la toate intrările în muzee Înălţat într-un loc iniţial greu accesibil, la 500 de metri altitudine, acest pui de Neuchwanstein, este o capodoperă a arhitecturii romantice portugheze, îmbinând diferite stiluri – neogotic, neorenascentist şi oriental, pe fondul puternicei influenţe germane. Pe miticul munte Serra de Sintra a înflorit credinţa creştină în urma apariţiei miraculoase a Fecioarei într-o mică peşteră lângă care s-a construit în secolul al XII-lea o capelă. În secolele XIV şi XV funcţiona aici o mănăstire care treptat s-a degradat, în urma cutremurului din 1755. În secolul al XIX-lea prinţul Fernando de Saxa – Coburgo – Gotha (viitorul rege Fernado II) a decis să-şi construiască un castel romantic. Germanul baron von Eschwege, arhitect amator, s-a inspirat din arhitectura palatelor Stolzenfelds şi Babelsberg. Sensibil la orientalismul exotic foarte în vogă pe la 1840 şi fascinat de arta arabă, el a combinat elemente din culturi diferite obţinând un ansamblu de dimensiuni moderate, spectaculos. Castelul în sine este fermecător, pe mai multe nivele. Ca şi la Guimares stâncile fac parte din ziduri sau, ies puternice din ele. Turnuri de mărimi şi forme diferite, minarete, capela, tuneluri, scări, terase cu arcade sau creneluri de unde se văd privelişti minunate, portaluri ornamentate, ziduri împodobite cu motive inspirate din lumea vegetală, animală, minerală, cupole, figuri monstruoase cum ar fi tritonul de deasupra portalului alegoric al facerii lumii, figuri geometrice, azulejos, arcade gotice şi arcade maure, sunt puse mai bine în valoare şi printr-o cromatică bogată; galben, roşu cărămiziu, violet, albastru, roz, gri, în nuanţe diferite, excelent armonizate, dau o notă particulară şi un plus de originalitate acestui palat. În interior se succeda sufrageria cu bucătăria alături, curtea interioară mărginită de coloane, singurul segment păstrat din vechea mănăstire din secolul al XV-lea, îmbrăcată în azulejos hispano-arabe, camere private, nu foarte mari, minuţios decorate, camere de primire, camera arabă, terasa reginei, camera indiană, salonul nobililor, camera cerbilor. Toate se prezintă intacte, foarte bine păstrate, pline de mobilier, covoare, statui, tablouri, bibelouri, obiecte de decor care au aparţinut regilor Portugaliei, obiecte utile, fotografii înrămate, draperii, sfeşnice, candelabre. O sală de baie, centrala telefonică şi fotografiile, te aduc în epoca modernă. Foarte atent supravegheaţi vizitatorii par nişte musafiri care au venit în vizită când gazdele au ieşit puţin. Paturile micuţe acoperite de cuverturi calde, scaunele din lemn preţios, sculptate în asemenea mod încât păreau făcute dintr-o dantelă cu fire groase, încrustate apoi cu sidef, alături de masa lor, păsările flamingo, tot din lemn, executate cu mare fineţe te îmbiau să te aşezi, să le mângâi, să pui mâna, să te uiţi mai de aproape. De aceea paza este straşnică şi fotografierea interzisă. Atmosfera nu este de fast în ciuda bogăţiilor existente. De pe mici terase se vede, pe o stâncă ţâşnind dintre coamele frunzişurilor, războinicul în armură, cu suliţa şi scutul alături, paznicul etern al ţinutului. Palatul este înconjurat de un uriaş parc (200 de hectare ) conceput cu deosebită rigoare pe un teren accidentat, prin plantări succesive de arbori rari şi amenajări de grădini. În deplin acord cu romantismul edificiului, parcul răspunde şi el cerinţelor acestui curent care opta pentru a crea impresia unei naturi sălbatice în deplină expansiune. De fapt, inspirat din arhitectura peisagistică engleză, Eschwege a gândit şi pus în scenă un contrast benefic între stânci, ferigi atât de bătrâne încât au dobândit trunchiuri înalte, vegetaţie luxuriantă cu un aer preistoric şi construcţii surprinzătoare pentru asemenea decor.]]>
