Partea pozitivă a unei greșeli de scriere

 

 original

Dacă în mod normal subliniem efectul negativ pe care o greșeală de scriere sau o greșeală gramaticală îl poate avea, de data asta o greșeală de scriere a împiedicat un jaf de 1 miliard de dolari.


O greșeală de scriere într-o tranzacție online bancară a împiedicat un jaf de 1 miliard de dolari, ce a implicat banca centrală din Bangladesh și New York Fed, au declarat oficialii băncii conform Reuters.


Hackerii au reușit să se infiltreze în sistemele băncii din Bangladesh și au furat datele necesare pentru transferuri bancare. Apoi au bombardat Federal Reserve Bank din New York cu peste 35 de cereri de mutare a banilor din conturile din Bangladesh către entități din Filipine și Sri Lanka.
Patru cereri pentru un total de 81 de milioane de dolari au fost realizate, însă a 5-a cerere, pentru 20 de milioane de dolari către o organizație non-profit din Sri Lanka a fost blocată pentru că hackerii au greșit numele ONG-ului.


Oficialii spun însă că hackerii au scris “fandation” în numele ONG-ului,  în loc de “foundation”, numele ONG-ului era Shalika Foundation, ceea ce a facut ca o banca intermediară, Deutsche Bank, să ceară clarificări de la banca centrala din Bangladesh iar tranzacția a fost stopată.

Babylon Consult – Experți în domeniul lingvistic, traduceri scrise și interpretariat de conferință.