Conduita afacerilor în Scoția

26441796-businessman-holding-a-business-card-with-scotland-flag
Fie că firma dumneavoastră are relații de afaceri cu parteneri scoțieni, fie că doriți să începeți propria afacere pe tărâm scoțian, este important să țineți cont de formalitățile de afaceri. 

Puteți oferi o imagine mai bună a firmei dumneavoastră și a țării de unde veniți dacă aveți cît mai multe informații.
Icon_Simultaneous_Interpreting-300x242

Care este cea mai mare gafă pe care o puteți face?
Sunt două greșeli pe care nu trebuie niciodată să le faceți în relațiile profesionale sau sociale cu scoțienii.  Prima este să nu îi numiți niciodată ”Scotch”.  Asta pentru că scotch-ul este numele unei băuturi alcoolice.

Locuitorii Scoției sunt fie Scots, fie Scotsmen.  Cea de-a doua este să le denumiți greșit kilturile ca ”fuste”.  Kilturile sunt purtate de ambele sexe și nu e ceva neobișnuit să întâlniți în Scoția oameni de afaceri care le poartă cu sacou, la muncă sau la întâlniri. 

Această ținută oficială este adesea purtată în locul smochingului la evenimente elegante.  Rezistați tentației de a întreba un scoțian ce poartă sub kilt; e la fel de nepoliticos ca atunci când ați întreba un străin ce fel de lenjerie poartă (dacă poartă).  Scoțienii sunt la fel de mândri de garderoba lor, precum de moștenirea lor spirituală și nu sunt deloc amabili cu cei care fac glume pe seama uneia sau celeilalte.

Felul de a vorbi
Dacă aveți tendința de a vorbi tare, temperați-vă când purtați o discuție de afaceri cu un scoțian.  Aveți grijă mai ales când vă aflați într-un loc public, restaurant sau alte spații.  Când vorbiți tare nu atrageți atenția doar asupra dumneavoastră, ci și asupra gazdei, iar acest lucru este considerat o insultă în Scoția.  

Nici nu trebuie să întrerupeți des pe cel ce vorbește; veți fi perceput ca o persoană lăudăroasă care încearcă să-și impună punctele de vedere fără să țină cont de părerile celorlalți.  Politețea are o importanță majoră în relațiile cu scoțienii, asta și pentru că ei evită conflictele în întâlnirile de afaceri.  

Dacă nu vi s-a cerut să vă adresați colegilor pe numele mic, folosiți întotdeauna formule de adresare ca domnule, doamnă, domnule doctor, sau Sir (acest termen fiind adresat  persoanelor care au fost distinse de regină cu titlul de cavaler).  Nu dați porecle îndrăznețe și nici nu scurtați numele (de exemplu, ”Joe”, în loc de ”Joseph”).

Gesturi și priviri
Chiar dacă scoțienii nu gesticulează atunci când vorbesc, vor fi foarte atenți la dumneavoastră.  (Mai ales la gesturile din degete pe care unii oameni le fac atunci când sunt nervoși.) O persoană care gesticulează puternic în timp ce explică un anumit lucru poate fi privită ca distrată și neinteresată de subiectul discutat, iar asta poate duce la neîncredere.  

Aveți grijă și când faceți semnul ”V” pentru victorie sau pace. Degetul arătător și cel mijlociu trebuie îndreptate cu fața către persoana cu care vorbiți.  Acest semn făcut invers are aceeași semnificație ca ridicarea degetului mijlociu în Statele Unite.  

Scoțienii acordă o foarte mare importanță contactului vizual în timpul discuțiilor.  Abilitatea unei persoane de a privi în ochi partenerul de discuție înseamnă sinceritate și interes acordat părerilor și sentimentelor sale.  Aveți însă grijă să nu transformați această privire într-una dură, care poate stânjeni persoana cu care discutați.

Evenimente curente
Oamenii de afaceri din Scoția se așteaptă să fiți la curent nu doar cu ce se întâmplă cu economia Marii Britanii, dar și cu evenimentele care se petrec în restul lumii.  Ei acordă interes special mai ales sistemului politic american, dar e important să rețineți că sunt mai degrabă curioși cu privire la sistemul de sănătate, educație, asigurare și transport decât asupra opiniilor dvs. politice sau cu cine ați votat la ultimele alegeri.

Scoțienii sunt pasionați de moștenirea lor și de istoria agitată cu englezii.  V-ar prinde bine să vă puneți la punct istoria Scoției înainte să ajungeți acolo.  Dacă pomenesc cumva numele ”Bonnie Prince Charlie” într-o conversație, ar fi bine să nu fiți ignorant și să vă gândiți la tatăl lui William și al lui Harry. E vorba de Prințul Charles Edward Stuart.

Punctualitate
Luați-vă întotdeauna mai mult timp ca să ajungeți la o întâlnire.  Punctualitatea este apreciată și de așteptat.  Chiar dacă întâlnirile încep adesea mai greoi și cu discuții despre evenimentele de zi cu zi, asta nu e o scuză să ajungeți mai târziu, deoarece arată partenerilor dvs. din Scoția că nu țineți cont de ceilalți decât atunci când ajungeți.  Această atitudine poate duce la o atmosferă negativă pentru restul întâlnirii sau al prezentării.