Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris

Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris_Eiffel 1. Turnul Eiffel a fost proiectat să existe doar pentru 20 de ani. Celebrul arhitect, Gustave Eiffel, şi echipa sa au construit turnul Eiffel în 2 ani, încheind construirea lui în 1889, pentru Exposition Universelle. Acesta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei Franceze. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viaţă timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea lui. Astăzi însă este considerat drept simbolul Parisului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Mai mult chiar, unul dintre clişeele hollywood-iene este reprezentat de priveliştea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel. Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris_Moulin Rouge 2. Primul show de striptease public a avut loc în Paris în 1894 În anii 1980, show-urile pariziene, precum faimosul Moulin Rouge, însemnau dansuri fierbinţi în care femeile erau îmbrăcate. Aceste împrejurări au dat naştere striptease-ului modern. S-a întâmplat astfel: o femeie a urcat pe scenă, la un momet dat şi-a dat seama că avea un purice în haine, şi ca urmare a faptului că nu-l putea scoate a început să îşi arunce hainele de pe ea până a rămas goală. Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris_City of Lights 3. Electricitatea n-are nimic de-a face cu supranumirea Parisului drept “Oraşul luminilor” Faimoasa denumire a Parisului – „Oraşul luminilor” vine încă din Iluminism, când Parisul era centrul educaţiei, artei şi filozofiei. Artiştii, scriitorii şi sculptorii veneau din lumea întreagă pentru a locui aici. Denumirea a început să fie adecvată întrucât oraşul a început să se modernizeze şi să aibă străzile foarte luminate. Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris_catacombele Parisului 4. Partea întunecată a oraşului luminilor: catacombele Parisului Cunoscut şi sub denumirea de Oraşul Luminilor, Parisul are şi o parte întunecată ce constă într-o reţea de tuneluri subterane, create la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Catacombele Parisului sau Catacombes de Paris reprezintă un faimos osuar subteran, amplasat în galeriile subterane ale capitalei Franţei. Galeriile de oase structurate pe trei nivele se întind pe o distanţă de circa 300 de km în galeriile subterane ale întregului oraş, dar numai o mică parte este deschisă vizitelor publicului larg. Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris_la revolution francaise 5. Parisul şi tancurile La mijlocul anilor 1800, Napoleon al III-lea a devenit obsedat de modernizarea Parisului şi l-a numit pe Haussmann prefectul Senei. Acesta avea dificila sarcină de a înfrumuseţa oraşul, ceea ce însemna a-l face să arate nu doar bine, ci funcţional. Haussmann a îndeplinit această sarcină distrugând străzile mici şi reconstruind bulevarde mari. Această mişcare nu numai că a înlesnit traficul şi viaţa socială, dar a şi permis apariţia tancurilor pentru a înăbuşi diverse revolte.]]>