Zece lucruri pe care le poţi face în Barcelona cu 10$

Inima vibrantă a Cataloniei, Barcelona a fost întotdeauna un oraş foarte frumos, legendar pentru viaţa de noapte. Dar ce îţi pot aduce 10$ în “casa” lui Gaudi? Răspunsul: privelişti mult mai interesante decât un drum turistic obişnuit. Iată câteva ponturi de la camarazii cu rucsac în spate, apoi citiţi selecţia noastră de lucruri pe care le puteţi face… 1. Intrarea în Muzeul Miro (8 €) Cei mai mulţi turişti îşi îndreaptă paşii către Muzeul Picasso, care este un muzeu extraordinar, dar întotdeauna foarte aglomerat, cu rânduri întregi de oameni care se formează încă dinainte de orele de deschidere. Artistul artei abstracte Joan Miro, a fost un pasionat convins al originii sale catalane, şi în anul 1975 a înfiinţat propriul muzeu în oraşul său natal. Fundació Joan Miró deţine peste 11.000 de exemple ale lucrărilor sale – o colecţie suprareală de picturi luminoase, schiţe viu colorate şi sculpturi. 2. Cealaltă catedrală (5 €) Arhitectul Antonio Gaudi şi-a lăsat cu siguranţă amprenta asupra oraşului, iar design-urile sale unice şi puternic personalizate pot fi văzute peste tot în Barcelona. Turiştii vin în rânduri mari să vadă capodopera sa neterminată, “La Sagrada Familia”. Intrarea în templu este destul de scumpă, aşa că de ce să nu vizitezi catedrala adevărată a Barcelonei la un preţ mult mai mic? În centrul cartierului gotic, catedrala Barcelona datează din anul 1298, iar arcadele cavernoase dinăuntru sunt năucitoare. În pofida impozantei faţade gotice, catedrala reprezinta un mix fascinant de stiluri arhitecturale, fiecare dedicat unei perioade din istoria religiei spaniole. 3. Plaja Cu toată arta şi arhitectura, trecem uşor cu vederea peste faptul că Barcelona are o plajă superbă. Accesul pe plajă este liber, dar ai putea avea o zi plină de distracţie la Clubul “Natació Atlètic-Barceloneta” (Plaça del Mar). Acest club cu piscină/centru de tratament este situat chiar pe plajă, şi pentru aproximativ 8€ veţi avea acces la piscinele dinăuntru şi de afară, la centrul de fitness şi la o punte privată unde puteţi face plajă. Pentru 5€ în plus veţi putea avea acces la spa-ul cu piscină cu apă sărată, la jacuzzi, la saună şi la camera cu aburi. 4. Ping Pong Barcelona se bucură întotdeauna de vreme bună în cea mai mare parte a anului, iar oraşul este împânzit de parcuri şi spaţii deschise, unde poţi beneficia de o ieşire plăcută la aer liber. O nouă tendinţă este jocul de ping-pong după-amiaza, iar mesele de ping-pong sunt amplasate în tot centrul oraşului. Vă puteţi cumpăra un set de ping-pong (în jur de 3-5€ – 2 rachete şi o minge) dela unul  dintre supermarket-uri şi vă puteţi alătura localnicilor în Calle Floristes de la Rambla, o piaţă umbrită, în spatele market-ului “La Boqueria”! 5. Tapas și Vermut Dacă vreţi să mâncaţi bine, cu un buget limitat, meniul zilei “Menu del Dia” este întotdeauna o opţiune sigură în majoritatea restaurantelor din Barcelona, unde puteţi servi de cele mai multe ori mai multe feluri de mâncare, cu un pahar de vin alături, pentru aproximativ 8-10€, însă dacă vreţi un meniu catalan adevărat, vă sugerăm să mergeţi la “TapasBar”. Pentru a impresiona pe deplin barmanul, comandaţi Vermut; un vin dulceag, foarte popular printre localnici. Evitaţi centrul oraşului, şi îndreptaţi-vă către Electricitat (Calle Sant Carles, 15) în La Barceloneta, un vechi cartier marinăresc. Barul este gălăgios, însă este construit cu personalitate, având mese din lemn închis la culoare, butoaie de vin aliniate lângă perete, şi ospătari vechi ai localului, ce glumesc cu clienţii. Pentru 7€, puteţi comanda o porţie de tapas, şi un vermut. 6. Muzee neobişnuite Majoritatea obiectivelor turistice din Barcelona cer taxă de intrare, şi asta fără a adăuga toate opţiunile extra, precum ghid audio sau suveniruri. Mult mai ieftine sunt muzeele neobişnuite de despre care cei mai mulţi nici nu au ştiut că ar exista în Barcelona. Pentru 5€ puteţi vizita Muzeul Parfumului (Passeig de Gràcia, 39) sau Museu del Calçat (Muzeul Pantofilor, Pl. Sant Felip Neri, Barri Gòtic). Dacă rămâneţi fără bani, vizitaţi gratuit Muzeul Trăsurilor Funerare (Carrer Sanchi d’Avila, 2, Poble Nou). 7. Piaţa La Boqueria Această piaţă este de departe cea mai frumoasă din lume. Multitudinea sa de culori îţi stârneşte simţurile. Acest paradis al simţurilor a fost favoritul acestor locuri încă din vremuri medievale, şi este de asemenea unul din locurile cele mai ieftine unde poţi mânca. Poate că nu puteţi lua peştele proaspăt acasă, însă puteţi gusta pizza făcută în casă şi sucurile naturale din fructe proaspăt stoarse, sau să vă îndreptaţi către locarurile unde se servesc mini tapas, pentru o gustare rapidă. De la gheretele de fructe şi până la vânzătorii de gândaci comestibili, puteţi cumpăra un adevărat festin cu doar 8€ – aprovizionaţi-vă cu delicatese ca şunca Jamon Iberico şi brânza Manchego. 8. Un Festin cu Ciocolată (4.50€) Suntem conştienţi că mare parte din ponturile noastre sunt legate de mâncare, însă asta nu înseamnă că suntem nişte gurmanzi declaraţi, ci doar că există o gamă largă de bunătăţi în Barcelona, şi ar fi păcat dacă am rata aşa ceva! Începeţi de la Muzeul Ciocolatei. Pentru recreere, nu uitaţi să bifaţi o vizită în parcul Guell, realizat în întregime din ciocolată. 9. Cu telecabina sus pe Muntele Montjuiic („Muntele evreilor”) Pentru a vă bucura de privelişti extraordinare ale oraşului stăpâniţi-vă frica de înălţimi şi luaţi-vă o plimbare cu telecabina până în vârful muntelui Montjuic. Suspendaţi deasupra a două turnuri de peste 400 de metri înălţime, este o călătorie pe cinste. Luaţi telefericul “Teleferic de Montjuic”, şi un bilet dus vă va costa doar 6€, o călătorie dus-întors vă va costa 8€. 10. O alternativă pentru o seară în oraş Ieşirile de seară în Barcelona sunt cunoscute pentru unicitate şi aventură, cu majoritatea cluburilor care încep programul la 2 dimineaţa. Însă odată cu cluburile cele mai sofisticate vin şi preţurile pe măsură – intrarea la anumite cluburi vă costă în jur de 15€. Pentru ieşiri ceva mai ieftine, rămâneţi la varianta pub-urilor cu muzică live – The Big Bang Bar este un pub indie ce organizează concerte live pentru doar 3€, sau încercaţi Jazz Si, un club mereu aglomerat, cu o atmosferă excelentă. Intrarea costă 3€, şi organizează câte un concert live în fiecare seară, de la jazz până la flamenco. Dacă preferaţi mai degrabă un bar, alegerea perfectă este Casa Almirall, unde un Absint este 4.50€, sau barul Shango în cartierul gotic. Berea costă în jur de 2.50€, se oferă cocktail-uri între orele 21:00 – 23:00!]]>