Dansează ca un adevărat italian: Tarantella şi Saltarello

Tarantella este o familie de dansuri tradiţionale, distribuite în special în regiunile din sudul Italiei (Sicilia, Basilicata, Calabria, Molise şi Puglia). Astăzi, tradiţia acestui dans se mai păstrează doar în câteva regiuni. Tarantella se poate dansa în pereche (nu neapărat bărbat şi femeie), în două perechi sau în cerc. Se aseamăna cu dansurile populare româneşti. Numele de Tarantella vine, cel mai probabil, de la “taranta”, cuvânt folosit într-un dialect din regiunile de sud ale Italiei ce corespunde cuvântului “la tarantola” (nume ce indică diferite specii de păianjen). Numele dansului ar putea avea legătura şi cu specia Lycosa tarentula,un păianjen veninos întâlnit în Europa Meridională. Este foarte posibil ca dansul Tarantella să fie legat în mare parte de vindecarea unei muşcături a acestui păianjen. Cine era muşcat sau credea că a fost muşcat apela la o terapie prin acest dans ce provoca o expulsie a veninului prin transpiraţie. Nu toate formele de dans erau legate de acest fenomen.Se dansa şi cu ocazia sărbătorilor religioase, la botezuri, căsătorii, în semn de bucurie. Unii istorici atribuie oraşului Taranto originea acestui dans care în antichitate era denumit Tarantedde. Saltarello este un dans tipic regiunilor din centrul Italiei : Lazio , Marche, San Marino, Umbria, Abruzzo – unde este numit  Saltarella – şi Molise. Saltarello , după cum indică şi numele , este un dans săltat. Saltul era modul spontan şi natural în care poporul îşi exprimă bucuria după o extenuantă zi la munca câmpului. Sărind şi învârtindu-se unul în jurul celuilalt, dansatorii exprimau rând pe rând iubirea , gelozia şi disperarea , bucuria şi durerea ; în cele din urmă dansatorul îngenunchea pentru a se ruga la aleasa sa care se apropia încet, încet, dansând; şi când şi ea se închina cu un surâs ca şi cum ar oferi sărutul mult aşteptat , dansatorul se ridica cu o mişcare rapidă şi, cu alte câteva salturi uşoare, încheia acest dans asemănator Tarantellei din regiunile de sud ale Italiei.

Tarantella este o familie de dansuri tradiţionale, distribuite în special în regiunile din sudul Italiei (Sicilia, Basilicata, Calabria, Molise şi Puglia). Astăzi, tradiţia acestui dans se mai păstrează doar în câteva regiuni. Tarantella se poate dansa în pereche (nu neapărat bărbat şi femeie), în două perechi sau în cerc. Se aseamăna cu dansurile populare româneşti. Numele de Tarantella vine, cel mai probabil, de la “taranta”, cuvânt folosit într-un dialect din regiunile de sud ale Italiei ce corespunde cuvântului “la tarantola” (nume ce indică diferite specii de păianjen). Numele dansului ar putea avea legătura şi cu specia Lycosa tarentula,un păianjen veninos întâlnit în Europa Meridională. Este foarte posibil ca dansul Tarantella să fie legat în mare parte de vindecarea unei muşcături a acestui păianjen. Cine era muşcat sau credea că a fost muşcat apela la o terapie prin acest dans ce provoca o expulsie a veninului prin transpiraţie. Nu toate formele de dans erau legate de acest fenomen.Se dansa şi cu ocazia sărbătorilor religioase, la botezuri, căsătorii, în semn de bucurie. Unii istorici atribuie oraşului Taranto originea acestui dans care în antichitate era denumit Tarantedde. Saltarello este un dans tipic regiunilor din centrul Italiei : Lazio , Marche, San Marino, Umbria, Abruzzo – unde este numit  Saltarella – şi Molise. Saltarello , după cum indică şi numele , este un dans săltat. Saltul era modul spontan şi natural în care poporul îşi exprimă bucuria după o extenuantă zi la munca câmpului. Sărind şi învârtindu-se unul în jurul celuilalt, dansatorii exprimau rând pe rând iubirea , gelozia şi disperarea , bucuria şi durerea ; în cele din urmă dansatorul îngenunchea pentru a se ruga la aleasa sa care se apropia încet, încet, dansând; şi când şi ea se închina cu un surâs ca şi cum ar oferi sărutul mult aşteptat , dansatorul se ridica cu o mişcare rapidă şi, cu alte câteva salturi uşoare, încheia acest dans asemănator Tarantellei din regiunile de sud ale Italiei.]]>

Cine se joacă de-a Mafia? Omerta: legea tăcerii

Nu încercaţi să căutaţi un manual de instrucţiuni cu privire la ritualurile mafiote. Nu veţi găsi. Tot ceea ce veţi descoperi sunt câteva frânturi ce au scăpat unor pentiti (mafioţi pocăiţi, colaboratori ai poliţiei) şi… Nu încercaţi să căutaţi un manual de instrucţiuni cu privire la ritualurile mafiote. Nu veţi găsi. Tot ceea ce veţi descoperi sunt câteva frânturi ce au scăpat unor pentiti (mafioţi pocăiţi, colaboratori ai poliţiei) şi… Continue reading “Cine se joacă de-a Mafia? Omerta: legea tăcerii”

Belluccissima Monica

Născută pe 30 septembrie 1968, Monica Bellucci a crescut îintr-un mic sat din Italia, Citta di Castello, unde tatăl ei deţinea o companie de transport. La 18 ani, s-a înscris la Universitatea din Perugia pentru a studia dreptul. Pentru a plăti taxa de şcolarizare… Născută pe 30 septembrie 1968, Monica Bellucci a crescut îintr-un mic sat din Italia, Citta di Castello, unde tatăl ei deţinea o companie de transport. La 18 ani, s-a înscris la Universitatea din Perugia pentru a studia dreptul. Pentru a plăti taxa de şcolarizare… Continue reading “Belluccissima Monica”