Virgula delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei și unele părţi de propoziţie, stabilind și raporturile sintactice dintre ele. Virgula marchează grafic pauzele scurte din vorbire, precum și intonaţia și ritmul vorbirii.
Virgula separă construcţiile în cazul vocativ de restul propoziţiei:
Dragul meu, promit că mâine te voi vizita! sau: Vino-aici, măi copile!
Virgula separă interjecţiile de restul propoziţiei:
Vai, dar ce dezordine ai făcut în cameră!
Traduceri la timp, de fiecare dată – traduceri@babylonconsult.ro
Virgula separă apoziţia de restul propoziţiei. Pe scurt, apoziţia e un cuvânt care aduce explicaţia unui termen şi intră în egalitate cu el:
Prietenul meu, Andrei, va veni duminică pe la noi.
Virgula marchează predicatul care lipseşte din propoziţie, sau predicatul eliptic:
Eu i-am cumpărat un pulover de Crăciun, şi bunica, o căciulă. sau: Am făcut prăjituri şi tu, nimic.
Virgula separă părţi de propoziţie de acelaşi fel, enumeraţie:
Ieri am fost în Deltă şi am fotografiat animale, păsări, fluturi şi un lan de papură.
Virgula izolează construcţiile incidente de restul comunicării. Construcţiile incidente sunt cele care sunt suplimentare şi nu au nici o legătură sintactică cu enunţul sau propoziţia din care fac parte:
Îţi voi spune, evident, adevărul. sau: A fost, la drept vorbind, un neserios.
Virgula se foloseşte când inversăm topica, adică ordinea părţilor de propoziţie sau a propoziţiei. Acest caz se întâlneşte adesea în poezie şi se numeşte inversiune. Dar iată un exemplu de zi cu zi:
Până când, dragul meu, vei continua să fumezi?
De exemplu se desparte întotdeauna prin virgulă:
Colega mea, de exemplu, e foarte bună la sport.
În faţa conjuncțiilor adversative dar, iar, ci, însă, ba, deci, aşadar, prin urmare, în concluzie, precum şi, sau, fie:
Am vrut să-ţi cumpăr ceva, dar nu mi-au ajuns banii.
În frază, virgula marchează raportul de coordonare şi de subordonare:
Vom merge mâine la meci ca să câştigăm, să fim cei mai buni. (raport de coordonare prin juxtapunere.
Virgula leagă propoziţiile care sunt alăturate, fără conjuncţie)
Nu îmi place cum ai lucrat, prin urmare nu vei fi angajat. (virgula se pune întotdeauna înaintea conjuncţiilor sau locuţiunilor conjuncţional coordonatoare conclusive: deci, asadar, prin urmare, în concluzie)
Ori mă scoţi în oraş, ori ne uităm la un film acasă. (virgula se pune înaintea conjuncţiilor disjunctive: sau, ori, fie, numai atunci când ele se repetă)
L-am văzut ieri pe un vechi prieten, cu care am vrut să merg mai demult în Italia. (virgula desparte atributiva explicativă de propoziţia principală)
Virgula desparte propozițiile subordonate completivă directă sau indirectă, de loc, de timp, de mod, de scop, de cauză, condiţională, consecutivă, atunci când stau în faţa propoziţiei principale: Când voi avea timp, te voi vizita. (completiva de timp); Unde voi găsi cazare, acolo voi dormi la noapte. (completiva de loc).
Virgula desparte întotdeauna circumstanţiala de cauză, concesiva, consecutiva şi condiţionala, de propoziţia principală:
Din cauza ta, acum trebuie să stau la serviciu peste program.
Virgula desparte şi propoziţiile intercalate (introduse între părţile altei propoziţii):
Eu, aşa cum am făcut întotdeauna, te voi susţine până la capăt.
