John Grisham – Scriitor American

Maestrul best-seller-urilor, cum a fost numit de critici s-a născut în Jonesboro, Arkansas, pe 8 februarie 1955. A urmat cursuri de contabilitate la Mississippi State University în 1977 şi cursuri de drept la Universitatea din Mississippi, unde şi-a luat diploma în drept în 1981. În acelaşi an, s-a căsătorit cu Renee Jones.  A deschis un cabinet de avocatură în Southaven, unde a practicat atât drept civil, cât şi drept penal. În 1983, a fost ales membru al Mississippi House of Representatives. În 1989 a publicat primul său roman, A Time to Kill – “Şi vreme e ca să ucizi”. Romanul a primit cronici foarte bune, dar vânzările nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Următoarea carte a fost însă un real succes – The Firm – “Firma”, romanul cu care a dat lovitura. În 1990, înainte ca Firma să fie publicată, Paramount Pictures a achiziţionat de la el drepturile de ecranizare pentru 100.000$. Filmul, cu Tom Cruise în rolul principal, i-a adus consacrarea internaţională. În acelaşi an, Grisham a demisionat din funcţia sa de la House of Representatives şi şi-a cumparat o fermă în apropiere de Oxford, Mississippi. Succesul internaţional al “Firmei” a trezit interesul şi pentru “Şi vreme e ca să ucizi, care a fost reeditată şi a devenit în scurt timp “mega best-seller”. Cartea a fost ecranizată apoi în 1996 de către Joel Schumacher, filmul devenind blockbuster şi având încasări de peste 108 mil.$ în SUA. În film, rolurile principale le-au aparţinut lui Matthew McConaughey (pe atunci aproape un ilustru necunoscut), Sandra Bullock, Samuel L. Jackson şi Kevin Spacey. Filmul a rulat şi la noi pe ecrane cu titlul “Vremea răzbunării”. După cele două succese, au urmat în fiecare an câte un nou roman care a stat săptămâni în şir în topul vânzărilor: The Pelican Brief – “Cazul Pelican”, The Client – “Clientul”, The Chamber – “Camera morţii”, The Raimnaker – “Omul care aduce ploaia”, The Runaway Jury – “Juriul”. Toate acestea au ajuns să fie ecranizate, având un succes enorm la public. Astfel, Grisham a ajuns recunoscut pe plan mondial pentru romanele pe care le scrie anual, fiecare ajungând best-seller… Interviu  cu John Grisham – Debutul său în literatura contemporană, sursa de inspiraţie pentru primul său roman “Şi vreme e ca să ucizi” „Dacă e să spun un lucru pe care sper să îl ofer cititorilor mei atunci când aceştia citesc o carte de-a mea, acela ar fi în primul rând, şi cel mai important, să se simtă bine. Ceea ce încerc eu să fac este să scriu ficţiune, sper, de foarte bună calitate. Cărţile mele nu reprezintă literatură în sens pur al cuvântului. Şi nici nu pretind că ar fi. Cu fiecare naraţiune speri să primeşti o nouă apreciere pentru o anumită problemă expusă…nu întotdeauna. Sper ca uneori să trezesc în cititori un sentiment de mânie, de furie vizavi de nedreptăţile pe care cartea le trădează, dar trebuie să fii foarte atent când scrii ficţiune…nu poţi întotdeauna să rămâi imparţial…mă lupt cu mine să reuşesc…nu poţi să fii părtinitor,să dai lecţii. Inspiraţia pentru prima mea carte a venit când aveam aproximativ treizeci şi cinci de ani. Nu mai scrisesem până atunci…şi nici nu intenţionam să scriu. Eram avocat, şi credeam că voi face asta toată viaţa, însă am asistat la un proces în care era implicată o fetiţă ce fusese victima unui viol, şi venise la tribunal pentru a depune mărturie împotriva bărbatului care o supusese la tot felul de lucruri oribile. Avea doar doisprezece ani, şi faptul că am asistat la depoziţia ei m-a zdruncinat. Sursa de inspiraţie a venit din însăşi acestă dramă care avusese loc într-un oraşel din Sud, şi felul în care acest caz ar fi fost văzut prin ochii unui tânăr absolvent de drept, care practic îl reprezintă pe tatăl fetei, fiindcă acesta îşi făcuse singur dreptate. Inspiraţia a venit brusc, şi a fost copleşitoare, aproape că a fost ca o provocare, să vad dacă o pot surprinde pe hârtie, şi iată că trei ani mai târziu a devenit Şi vreme e ca să ucizi. În orice caz, după ce am scris doisprezece sau treisprezece, paisprezece cărţi aparţinând aceluiaşi gen literar, am început să mă întreb dacă aş putea scrie ceva diferit, un alt gen de carte. Când scriu, şi asta se întâmplă cam o jumătate din an, scriu întotdeauna în acelaşi loc, la aceleaşi ore, obişnuinţa e a doar mea natură. Nu am putut niciodată să-mi iau un laptop, sau un caiet de notiţe, şi să scriu altundeva decât acasă. Am o clădire separată, o clădire veche, practic un birou aproape de casă; făra telefoane, fără fax, fără internet, fără zgomot. Merg acolo în fiecare dimineaţă, în jur de şase şi jumătate, şapte, cu aceeaşi cană, acelaşi fel de cafea. Totul este foarte bine pus la punct. Petrec aproximativ patru până la şase ore acolo. De obicei, dacă faci asta, dacă scrii încontinuu timp de cinci, şase ore, trebuie neapărat să iei o pauză, fiindcă eşti pur şi simplu extenuat. Aşa că programul este unul rigid, adică îmi place ce fac, însă trebuie să fie foarte puţine întreruperi, foarte multă linişte, puţină lumină. Uneori chiar trag perdele ca să fie şi mai întuneric. Scriu la aceeaşi maşină la care scriu de paisprezece ani, este un proces vechi, care s-a cam demodat, şi îmi fac griji ce se va întâmpla când îl voi pierde.”  ]]>

Vrei să ne conectăm? Click...

Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

De interes

Servicii traducere