Eticheta de afaceri în Italia

A fi la modă şi a te prezenta cu haine bune este un semn distinctiv pentru italieni, fiind şi un prilej de a semnala succesul. Ceea ce italienii numesc “bella figura” (în traducere din limba italiană “impresie bună”) nu se referă doar la calitatea hainelor, ci la toată ţinuta, la care se apreciază încrederea, stilul şi conduita. Din acest motiv, prima impresie poate deveni o impresie pe termen foarte lung. Bărbaţii poartă costume de calitate, cămăşi colorate asortate cu cravate, preferabil de design italian. Hainele femeilor sunt caracterizate de o eleganţă discretă. Impresia bună este întărită de pantofii şi accesoriile de calitate. Salutul Entuziasmul din salut este foarte important, el fiind mai puţin formal. Strângerea mâinilor este comună pentru ambele sexe, el poate include şi o strângere călduroasă cu ambele mâini. Chiar dacă salutul este foarte apropiat, aşteptaţi până sunteţi invitaţi să folosiţi prenumele persoanei. Punctualitate În cultura italiană, fraza “time is money” (în traducere din limba engleza Timpul înseamnă bani) nu este una comună, atitudinea faţă de timp fiind relativ relaxată. Totuşi, chiar dacă executivii italieni se mai lasă aşteptaţi, e de recomandat să fiţi punctuali. În nordul Italiei, punctualitatea este mai importantă decât în sud. Conversaţii informale La întâlnirile sociale, a întreba un proaspăt cunoscut despre profesie este considerată o insultă. La întâlnirile de afaceri, persoana cea mai în vârstă trebuie tratată în mod special. La întâlniri (chiar şi cele formale) nu se obişnuieşte să fie luate decizii, ele având doar scopul de a discuta cât mai multe subiecte. Destul de des, se poate întâmpla ca în timpul unor întâlniri, sociale sau de afaceri, participanţii să vorbească simultan, suprapunându-se. Cărţile de vizită nu se schimbă în cadrul ocaziilor sociale, dar este o normă la întalnirile de afaceri. Deseori, italienii au două cărţi de vizită diferite, una pentru relaţiile formale şi alta cu informaţii personale pentru relaţiile mai apropiate. Conversaţii de afaceri la masă La o invitaţie acasă, cadourile recomandate sunt: vinul (atenţie, de bună calitate), produse de patiserie sau flori în număr par (exceptând trandafirii, crizantemele sau orice flori care se oferă în număr de şase şi 12). Nu împachetaţi cadourile în hârtie de culoare neagră (utilizată în scop funerar) sau violet (aduce ghinion). Subiecte de discuţie recomandate: cultura italiana, arta culinară, vinuri, familie şi filme. Subiecte care trebuie evitate: religie, politica sau al doilea război mondial.]]>

Vrei să ne conectăm? Click...

De interes

Servicii traducere