De ce traduceri?

Motto:

Deși vorbești pe înțeles/Eu nu te pot pricepe

 Eminescu, Luceafărul

A justifica azi, în luminatul și globalul secol XXI, de ce este nevoie de traduceri, pare a ține de locurile comune ale compunerilor de clasa a VII-a, în care elevii se antrenează pentru forme juvenile de apologetică pe teme dintre cele mai la îndemână și generoase ca desfășurare de argumente.

Demersul ar fi fost de o lăudabilă utilitate poate acum vreo trei secole și jumătate, de când cu Psaltirea în versuri a lui Dosoftei.  Ar fi fost și mai binevenit pentru a sufla mai mult vânt în pânze traducătorilor  secolului al XIX-lea, veac al spiritelor cosmopolite, aidoma aprigului Eliade de la noi, cel care visa să întemeieze o bibliotecă „universală” în limba română care să cuprindă toate operele de însemnătate ale marilor culturi de până atunci.

Care ar fi, așadar, un alt folos mai evident decât acela al schimbului de idei izvorâte din gândirea omenească de pretutindeni, în cadrilul acelui cross-pollination, cum îl numește englezul, adică – pardon! avem nevoie de traducere! – acelei învolburări mișcătoare de colo-colo a polenului fertil al spiritului omenesc care, asemeni plantelor, rodește frumos numai dacă a împărtășit cu alte flori sămânța viitoarei plante?

We are islands but never too far – da, suntem insule culturale ce formăm un mozaic multicolor al continentelor, dar nu izolate între ele, mereu legate, mereu comunicând prin – ce altceva decât – prin limba învățată, împărtășită, tradusă, mereu explicitată pentru alții, pentru ceilalți, pe care-i dorim aproape, cu care dorim să stăm de vorbă, să facem schimb de aur contra aur, să facem negoț cu de toate, cu de toate.

Coborând nițel mai jos spre tărâmuri mai mundane, desigur și incontestabil, fără traduceri astăzi, nimic, dar nimic nu ar mai funcționa pe nicăieri. Reducând demonstrația la absurd, să ne imaginăm într-un oraș o dimineață fără binecuvântarea traducerilor.

Media ar rămâne văduvită de știrile internaționale, de la dezastre și întâlniri oficiale și până la noua modă pentru căței din L.A. (Și vai! Ce ne-am face fără Hollywood?).

Tot arsenalul tehnologic ce ne înconjoară ne-ar prinde la mijloc, în neputința noastră de a-l îmblânzi, pentru că n-am putea descifra instrucțiunile.

Și foarte, foarte multe din cele ce îngurgităm toată ziua și de peste tot, și-ar păstra secretul rețetelor și conținutului, ca să nu mai vorbim de același secret în sens invers, care ar fi păzit cu strășnicie din calea celor din alte țări ce ne cercetează urbea spre desfătare.

Librăriile ar fi mai mult goale – indecent de goale! – filmele ar fi exclusiv din categoria mimică, pumni și gloanțe (limbaj universal), iar desenele animate i-ar frustra pe puști la culme, privându-i de jargoane de-ale adulților, traduse cu profesională fidelitate de meseriașii în ale sincronizării (sic!).

Gata cu întâlnirile de afaceri la sala de conferințe din centru și cu parteneriatele internaționale, gata cu festivalurile culturale, gata cu supratitrarea pieselor de teatru în alte limbi, gata cu orice explicație dată turistului la colț de stradă – cu excepția, poate, a unui  „price of calatory”.

Desigur că, în același timp, în lipsa a însăși noțiunii de traducere, ar dispărea poate țepoasele a aplica pentru un job, e un om determinat, am realizat că, urmărește în mod consistent și atâtea alte barbarisme calchiate și circulate cu râvnă.

Da, și am fi scutiți de o seamă de prostioare și idioțele ce sunt dealtfel traduse cu toptanul pe post de literatură motivațională, educațională, cei cinci pași ai… , ce să faci ca să… Cum să nu te… etc.

Și uite așa, în imaginara noastră urbe pură,  oriunde ar fi ea în lume, s-ar auzi numai vocea patriotului naționale și viața ar merge în rotocoale, mereu la fel, niciodată înnoită, într-o autofagie culturală care ar fi, de fapt, de departe lucrul cel mai trist dintre toate.

Pentru că provincialismul, acel periculos parochialism, copilul nescos din casă al oricărei comunități închise, se joacă cu temerile oamenilor, cu zonele de confort, dă cu mingea în toate emoțiile sociale și le zguduie, răscolindu-le și scoțând la iveală fobii și mentalități de omphalus mundi primitive, care fac tot mai grea empatia, înțelegerea și acceptarea aproapelui – care mi-a devenit aproape acum, azi, prin minunea acestui shrinking globe – acestei planete care se strânge, micșorându-și distanțele.

Să extragem deci cu milă cititorul din acest vortex către un ipotetic tărâm trist, fără traduceri, în care mai că l-am fi aruncat cu totul, și să revenim la advocating-ul – ei, da, cuvânt de import! – tălmăcirii, fie ea interpretare, subtitrare.

Să repopulăm universul vieții cotidiene cu sarea și piperul traducerilor de care ne lovim la tot pasul, adesea fără a conștientiza.

Să repunem în drepturi media cu ale ei știri culese din toată lumea, chiar dacă nu neapărat în mod foarte fericit.

Să reumplem rafturile librăriilor.

Să ne chemăm partenerii de afaceri, de politică, de cultură, să aliniem în spatele sălilor cabine pentru interpreți.

Să traducem literatură, instrucțiuni, rețete de mâncare, descrieri turistice, romane, poezie, eseuri și studii științifice, să descoperim și să redescoperim leacuri, stele și tot felul de taine ale Universului și să ne trimitem mereu, repede și țintit, toate acestea între noi, ca pe niște mingi într-un joc fără pauze și fără end game.

De ce traduceri? Cuvintele sunt de prisos când tocmai aflăm că în metroul londonez se lăfăie ca la ele acasă poezii ale lui Marin Sorescu, frumos traduse. Sau când tomuri întregi de toate felurile, minunat tălmăcite în toate limbile pământului, umplu librării, biblioteci și minți omenești.

De-ar ști oamenii câte datorează acestor cuminți soboli, traducătorii, care le aduc la ușă lumea cea mare, i-ar trata cu multă cinste, ca pe niște cetățeni de vază.

De-ar rosti în gând o binecuvântare de câte ori viața le merge bine datorită slovei tălmăcite, ar avea traducătorii tolba plină-ochi de good vibes.

De ce traduceri?

Pentru că, parafrazându-l pe Thoreau, the world is my back yard.

Adică – tradus – lumea e curtea din spatele casei mele.

De ce traduceri?

Pentru că mi-o fi mie de folos gardul curții, dar poarta va să fie mereu deschisă la plecare sau venire.

De aceea.

Ai nevoie de traducerea unor documente?

Trimite o întrebare echipei noastre de experți traducători – info@babylonconsult.ro

Vrei să ne conectăm? Click...

Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

De interes

Servicii traducere