Recenzie – Maestrul şi Margareta

Maestrul şi Margareta este un roman obsesiv şi obsedant. Odată captivat de spectacolul de pe o scenă de teatru burlesc, romanul ţi se întipăreşte în conştiinţă. Începi să te întrebi cum ai trăit fără să îl citeşti până acum şi te îndrepţi spre noi şi noi căutări.La ruşi totul este la extreme, la pasiuni duse dincolo de obsesiile umane. Nu există sentiment pur ori uman, decât dacă privim umanul ca realitatea de dincolo de văi, înţelegând astfel că tot ceea ce este uman poate fi epuizat dincolo de limitele impuse – de morală, de religie, de politică ori de conştiinţă. Ce rămâne bine înfipt în cititorul romanului Maestrul şi Margareta e tocmai această subumanitate, percepută nu doar ca o voită combatere a limitelor artificiale. Eşti supus ca cititor unui test de anduranţă, autorul îţi verifică imaginaţia, simţul umorului şi într-un mod subtil te conduce apoi prin condeiul Maestrului. Desigur, simbolismul întoarcerii la un trecut „atât” de interpretabil nu e întâmplător. Bulgakov vrea să amăgească cititorii cu existenţa binelui, ca veşnic opus al răului. Însă realitatea romanului este că nu poţi pune eticheta de bine absolut şi de rău absolut. Maestrul şi Margareta reia într-un mod creator tema majoră din „Faust”, respectiv „Pactul cu Diavolul”, un pact în care, ca de obicei, trebuie să fie implicată şi o femeie (de la Adam şi Eva încoace, scenariul rămâne în linii mari acelaşi). Romanul lui Bulgakov, deşi scris în anii interbelici, are o modernitate remarcabilă în abordare şi în ambianţa generală, iar în ceea ce priveşte contextul politic, evident Maestrul şi Margareta reprezintă, mai presus de toate, o satiră la adresa regimului comunist al lui Stalin, aşa cum îl intuim şi noi dintr-un alt exemplu de dictatură comunistă: paranoică, obtuză, lacomă şi coruptă. Romanul este un plan arid, al lipsei de speranţă, al neputinţei binelui în faţa răului absolut. Maestrul şi Margareta este un roman al trecerii, prin iubire, de la om la supra-om. Bulgakov l-a terminat pe patul de moarte, orb, dictându-i ultimele corecturi soţiei sale. Din paginile lui transpare o dorinţă oarbă de a trăi, de a iubi, în ciuda aparenţelor că cele mai pure sentimente sunt adesea într-o antinomie ireductibilă cu meschina lume înconjurătoare. Maestrul şi Margareta suferă pe pământ, dar îşi desăvârşesc iubirea în vis şi în Lună, într-un final apoteotic al unui roman ce nu trebuie ocolit. Sursa: www.bookblog.ro www.beletristica.com  ]]>

Vrei să ne conectăm? Click...

Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

De interes

Servicii traducere