Ce nu ştiai despre CrăciunCe nu ştiai despre Crăciun

Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl ştim astăzi. De-a lungul timpului au existat multe controverse în jurul acestei sărbători. Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl stim astăzi. A devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea, dar nu existau obiceiuri ca împodobitul brazilor sau colindatul, care a fost chiar interzis pe vremuri.  Această sărbătoare are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile tradiţii sau cu altele, împrumutate. Multe dintre ele au apărut însă cu mult înainte de naşterea lui Iisus. Atmosfera Sărbătorilor a fost de multe ori o muză pentru nenumăraţi artişti care au evocat-o sub diverse forme. Atunci când vorbeşti despre Crăciun, vorbeşti despre fericire, pace şi speranţe pentru mai bine. Am făcut o selecţie a celor mai interesante informaţii despre Crăciun, pe care vi le oferim în locul clasicelor urări specifice Sărbătorilor, pe care probabil le aşteptaţi an de an din partea celor dragi.

  • Ajunul Crăciunului în Japonia este ziua în care se consumă carne de pui şi prăjituri cu căpşuni.
  • În 1647 parlamentul britanic a aprobat o lege conform căreia Crăciunul era considerat ilegal. Oliver Cromwell considera că această sărbătoare şi tradiţiile specifice sunt imorale, de aceea le-a interzis. Crăciunul a fost legalizat din nou în 1660, când Cromwell a pierdut puterea în stat.
  • Franklin Pierce a fost primul preşedinte american care a decorat un brad de Crăciun în incinta Casei Albe.
  • Becurile colorate pentru împodobirea bradului de Crăciun au fost utilizate pentru prima dată în 1850.
  • Bradul de Crăciun oficial al americanilor se află în parcul naţional King’s Canyon din California. Copacul, un sequia a cărui înălţime ajunge la 90 de metri a fost recunoscut în mod oficial simbol al Crăciunului în anul 1925.
  • Cel mai popular colind de Crăciun este “White Christmas”, în versiunea căntată de Bing Cosby. “Silent Night” este cel mai cântat colind şi a fost scris în 1818 de pastorul austriac Joseph Mohr. “Jingle Bells” a fost scris iniţial pentru celebrarea zilei Recunoştinţei, în 1857.
  • În Japonia este lipsă de politeţe să trimiţi felicitări de Crăciun de culoare roşie, din moment ce scrisorile de deces sunt de culoare roşie.
  • În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.
  • În Evul Mediu, o mâncare tradiţională de Crăciun se numea Cap de urs. Obiceiul a început după ce în ziua de Crăciun un urs a atacat un student care s-a salvat îndesând pe gâtul ursului o carte cu scrierile lui Aristotel. Ursul s-a înecat atât de tare încât a murit iar studentul i-a tăiat capul şi l-a dus ca trofeu înapoi la colegiu.
  • În America există oraşe ale căror nume sunt corelate cu sărbătoarea Naşterii Domnului: Santa Claus în Arizona & Indiana, Noel în Missouri şi Christmas în Arizona & Florida.
  • În Marea Britanie, primul brad de Crăciun a fost împodobit în 1834, atunci când Regina Victoria l-a adus pe Prinţul Albert la Castelul Windsor. Prinţul, de origine germană, a dus cu el tradiţia împodobirii bradului şi a colindelor de Crăciun.
  • În Franţa se obişnuieşte să se ardă o crenguţă de măslin înainte de începerea cinei de Crăciun.
  • La originea Crăciunului stau sărbătorile păgâne romane, saturnaliile desfăşurate în luna decembrie. La petrecerile anuale date în cinstea lui Saturn, ce se transformau adesea în orgii, participau toţi romanii, cu excepţia adevăraţilor creştini.
  • Tradiţia împodobirii bradului de Crăciun este de origine germană. Se presupune că încă din anul 200 d. Hr. bradul reprezintă un simbol al Crăciunului. Dar tradiţia împodobirii bradului datează din secolul al XVII-lea. În Germania, în 1605, un brad a fost ornat pentru a destinde atmosfera “îngheţată” din preajma Crăciunului.
  • În Finlanda, fiecare familie îşi împodobeşte casa pentru Crăciun cu lumânări confecţionate de ei înşişi.
  • În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.
  • Prima felicitare de Crăciun imprimată a fost realizată în anul 1843 la comanda lui Sir Henry Cole. El a comandat realizarea a 1000 de felicitări pe care ulterior le-a trimis persoanelor apropiate, iar o parte au fost vândute la preţul de 1 shilling. Abia după anul 1860 producţia de felicitări a crescut, pentru ca până în 1870 poşta să introducă un timbru special pentru acestea.
Sursa: www.timpultau.roCrăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl ştim astăzi. De-a lungul timpului au existat multe controverse în jurul acestei sărbători. Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl stim astăzi. A devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea, dar nu existau obiceiuri ca împodobitul brazilor sau colindatul, care a fost chiar interzis pe vremuri.  Această sărbătoare are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile tradiţii sau cu altele, împrumutate. Multe dintre ele au apărut însă cu mult înainte de naşterea lui Iisus. Atmosfera Sărbătorilor a fost de multe ori o muză pentru nenumăraţi artişti care au evocat-o sub diverse forme. Atunci când vorbeşti despre Crăciun, vorbeşti despre fericire, pace şi speranţe pentru mai bine. Am făcut o selecţie a celor mai interesante informaţii despre Crăciun, pe care vi le oferim în locul clasicelor urări specifice Sărbătorilor, pe care probabil le aşteptaţi an de an din partea celor dragi.
  • Ajunul Crăciunului în Japonia este ziua în care se consumă carne de pui şi prăjituri cu căpşuni.
  • În 1647 parlamentul britanic a aprobat o lege conform căreia Crăciunul era considerat ilegal. Oliver Cromwell considera că această sărbătoare şi tradiţiile specifice sunt imorale, de aceea le-a interzis. Crăciunul a fost legalizat din nou în 1660, când Cromwell a pierdut puterea în stat.
  • Franklin Pierce a fost primul preşedinte american care a decorat un brad de Crăciun în incinta Casei Albe.
  • Becurile colorate pentru împodobirea bradului de Crăciun au fost utilizate pentru prima dată în 1850.
  • Bradul de Crăciun oficial al americanilor se află în parcul naţional King’s Canyon din California. Copacul, un sequia a cărui înălţime ajunge la 90 de metri a fost recunoscut în mod oficial simbol al Crăciunului în anul 1925.
  • Cel mai popular colind de Crăciun este “White Christmas”, în versiunea căntată de Bing Cosby. “Silent Night” este cel mai cântat colind şi a fost scris în 1818 de pastorul austriac Joseph Mohr. “Jingle Bells” a fost scris iniţial pentru celebrarea zilei Recunoştinţei, în 1857.
  • În Japonia este lipsă de politeţe să trimiţi felicitări de Crăciun de culoare roşie, din moment ce scrisorile de deces sunt de culoare roşie.
  • În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.
  • În Evul Mediu, o mâncare tradiţională de Crăciun se numea Cap de urs. Obiceiul a început după ce în ziua de Crăciun un urs a atacat un student care s-a salvat îndesând pe gâtul ursului o carte cu scrierile lui Aristotel. Ursul s-a înecat atât de tare încât a murit iar studentul i-a tăiat capul şi l-a dus ca trofeu înapoi la colegiu.
  • În America există oraşe ale căror nume sunt corelate cu sărbătoarea Naşterii Domnului: Santa Claus în Arizona & Indiana, Noel în Missouri şi Christmas în Arizona & Florida.
  • În Marea Britanie, primul brad de Crăciun a fost împodobit în 1834, atunci când Regina Victoria l-a adus pe Prinţul Albert la Castelul Windsor. Prinţul, de origine germană, a dus cu el tradiţia împodobirii bradului şi a colindelor de Crăciun.
  • În Franţa se obişnuieşte să se ardă o crenguţă de măslin înainte de începerea cinei de Crăciun.
  • La originea Crăciunului stau sărbătorile păgâne romane, saturnaliile desfăşurate în luna decembrie. La petrecerile anuale date în cinstea lui Saturn, ce se transformau adesea în orgii, participau toţi romanii, cu excepţia adevăraţilor creştini.
  • Tradiţia împodobirii bradului de Crăciun este de origine germană. Se presupune că încă din anul 200 d. Hr. bradul reprezintă un simbol al Crăciunului. Dar tradiţia împodobirii bradului datează din secolul al XVII-lea. În Germania, în 1605, un brad a fost ornat pentru a destinde atmosfera “îngheţată” din preajma Crăciunului.
  • În Finlanda, fiecare familie îşi împodobeşte casa pentru Crăciun cu lumânări confecţionate de ei înşişi.
  • În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.
  • Prima felicitare de Crăciun imprimată a fost realizată în anul 1843 la comanda lui Sir Henry Cole. El a comandat realizarea a 1000 de felicitări pe care ulterior le-a trimis persoanelor apropiate, iar o parte au fost vândute la preţul de 1 shilling. Abia după anul 1860 producţia de felicitări a crescut, pentru ca până în 1870 poşta să introducă un timbru special pentru acestea.
Sursa: www.timpultau.ro]]>

Vrei să ne conectăm? Click...

Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

De interes

Servicii traducere