Care este cea mai veche casă din București?

Una dintre cele mai vechi case din București stă ascunsă de ochii turiștilor care trec prin oraș. Pe Calea Șerban Vodă nr. 33 – străduța îngustă și aglomerată din apropiere de Piața Unirii – se află una dintre cele mai vechi case din Capitală.

Fațada este una asemănătoare celorlalte imobile din jur și nu trădează deloc magia ce se află în spatele gardului.
Casa de târgoveț este construită din materiale tradiționale (ca lemnul sau cărămida) și a apărut cândva la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea.

Aspectul este unul orientalo – balcanic, fiind accentuat de pridvorul cu cerdac care iese în evidență ca volum separat, deasupra corpului de intrare în beci. Mai pe scurt, casa este o redare redare la scară mai mică a locuințelor boierești.

Imobilul are patru încăperi, o tindă, o prispă (cu arcade și stâlpi) care se lărgește într-un foișor, dar și o pivniță înaltă cu grinzi masive din stejar.

De ce era importantă Calea Șerban Vodă?
În trecut era numită Podul Beilicului și reprezenta o importanță regională – pe aici treceau domnitori și comercianți, iar până la finalul secolului al XVIII-a a fost principala arteră de intrare în oraș, dinspre Dunăre.

De asemenea, apropierea de râul Dâmbovița a favorizat amplasarea unor grupuri de grădinari și meseriași – care s-au grupat în jurul bisericilor Sf. Spiridon Nou și Sf. Ecaterina – pe modelul mahalalelor bucureștene.
Schimbările urbanistice au adus modificări la aspectul casei: în 1880, Calea Șerban Vodă a trebuit să fie lărgită, motiv pentru care este demolat porticul pe fațada principală.

Din păcate, reconstrucția ulterioară a acesteia nu a păstrat stilul pe care îl are restul imobilului.
Cea mai veche casă din București poate fi vizitată gratuit
Casa de târgoveț este administrată de Institutul Național al Patrimoniului (INP), aceștia ajutând la restaurarea pereților sau mobilierului.

INP colaborează cu ONG-ul Carusel, împreună organizând o serie de evenimente. De asemenea, orice dorește să viziteze imobilul plin de istorie poate merge la sediul Institutului Național al Patrimoniului (str. Ienăchiță Văcărescu 16) și cineva va fi oricând gata să-i devină ghid în Casa de Târgoveț.